- Home
- Economic
- PITEŞTI, (25.02.2013, 15:01)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prefectul de Argeş: Oltchim şi Arpechim ar putea fi privatizate la pachet, cu investitor strategic
Prefectul de Argeş, Cristian Soare, spune că există două variante de salvare a rafinăriei şi petrochimiei de la Piteşti, una fiind "privatizarea la pachet" a Oltchim şi Arpechim, cu un "investitor strategic", iar cea de-a doua ar fi repornirea Diviziei petrochimice Bradu, independent de Arpechim.
547 afișări
Prefectul de Argeş: Oltchim şi Arpechim ar putea fi privatizate la pachet, cu investitor strategic (Imagine: Ionel Iancu/Mediafax Foto)
Potrivit prefectului Cristian Soare, soluţiile au fost analizate luni, la o întâlnire a reprezentanţilor administraţiei şi sindicatului de la Divizia petrochimică Bradu cu parlamentarii de Argeş şi autorităţile judeţene.
"Una dintre soluţiile identificate ar fi privatizarea la pachet a Oltchim cu rafinăria Arpechim, prin găsirea unui investitor strategic. (...) O altă variantă ar fi repornirea Diviziei petrochimice Bradu fără repornirea rafinăriei Arpechim. Poate fi o soluţie ca Divizia petrochimică Bradu să repornească fără să se ţină cont de repornirea rafinăriei şi să poată fi dusă pe profit. Pentru punerea în practică a celei de-a doua variante ar fi necesară o finanţare de 10 milioane de euro pentru repornirea instalaţiilor şi de 50 de milioane de euro pentru începerea producţiei", a spus prefectul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Biden și Trump se întorc în „ring”, înainte de alegeri. Biden se declară „fericit” să dezbată din nou cu fostul președinte al SUA
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
-
Economia României tuşeşte. Execuţia bugetului general consolidat în primele 3 luni s-a încheiat cu un deficit de 2,06% din PIB
-
Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii
El a precizat că aceste soluţii urmează să fie discutate şi cu reprezentanţii Ministerului Economiei.
"Am trimis deja o adresă către ministrul Varujan Vosganian, pentru ca o echipă formată din specialişti în petrochimie, reprezentanţi ai administraţiei judeţene, parlamentari, să fie primită pentru o discuţie privind viitorul Arpechim. Domnul ministru Vosganian trebuie să aleagă dintre variantele pe care sunt convins că le cunoaşte, pentru a putea să o găsească pe cea mai bună dintre ele", a declarat prefectul Cristian Soare.
Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că rafinăria Aropechim va fi demolată dacă nu va putea fi vândută.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, afirmă că OMV Petrom nu va demola Arpechim Piteşti, aşa cum a anunţat joi conducerea companiei petroliere, ci va sta "la dispoziţia" Guvernului în măsura în care statul va găsi o soluţie de integrare a rafinăriei cu combinatul chimic Oltchim.
Vosganian a adăugat că Mariana Gheorghe i-a spus că susţine eforturile statului privind restructurarea industrială.
"Abia după ce găsim o soluţie antreprenorială, economică pentru Oltchim (...) ne încumetăm să pornim discuţiile şi cu OMV Petrom pentru Arpechim", a mai spus Vosganian.
Arpechim este principalul furnizor de materii prime pentru combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă.
OMV Petrom a anunţat de mai mulţi ani că rafinăria Arpechim nu face parte din activitatea de bază a companiei şi că vrea să vândă unitatea.
Divizia Petrochimică Bradu aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.
Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.
Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație, alături de alte obiecte unice. Care sunt prețurile estimate
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai otrăvitoare PLANTE din România. Unele persoane le-au ținut acasă, în vaze, fără să știe cât de periculoase sunt
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe