Preşedintele BCE: Anul 2011 va fi decisiv pentru viitorul UE şi al zonei euro

Anul 2011 va fi decisiv pentru viitorul Uniunii Europene şi al zonei euro, urmând să fie revizuită guvernanţa economică, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.

33 afișări
Imaginea articolului Preşedintele BCE: Anul 2011 va fi decisiv pentru viitorul UE şi al zonei euro

Preşedintele BCE: Anul 2011 va fi decisiv pentru viitorul UE şi al zonei euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Suntem confruntaţi cu un an decisiv. În 2011 va fi adoptat cadrul revizuit al guvernanţei, vor fi discuţii aprofundate despre gestiunea financiară şi poate va debuta modificarea Tratatului de la Lisabona", a spus Trichet, care a prezentat raportul anul pentru 2009 al BCE, în Parlamentul European.

El a arătat că tratatul trebuie reformat astfel încât Europa în ansamblul său şi zona euro să facă faţă provocărilor viitorului cu o putere mai mare de decizie.

Trichet a salutat propunerea de reformare a guvernanţei economice adoptată de statele EU în Consiliul European de la sfârşitul lui octombrie, dar a subliniat din nou că BCE consideră că măsurile nu sunt suficient de profunde.

Şeful BCE a adăugat că o altă mare provocare pentru zona euro este reglementarea sectorului financiar, care trebuie să fie mai transparent şi mai solid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici