"Războiul" Smartphone-uri merge în instanţă. Bătălia dintre Apple şi Samsung continuă

Disputele dintre Apple şi Samsung vor fi soluţionate de International Trade Commission, din Washington, şi de un juriu convocat de tribunalul federal din San Jose, California, după ce directorii generali ai celor două companii nu au reuşit să ajungă la un compromis într-o ultimă rundă de negocieri.

363 afișări
Imaginea articolului "Războiul" Smartphone-uri merge în instanţă. Bătălia dintre Apple şi Samsung continuă

"Războiul" Smartphone-uri merge în instanţă. Bătălia dintre Apple şi Samsung se decide la tribunalul federal din San Jose (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Comisia de la Washington, care dispune de prerogativa de a interzice importul şi comercializarea unui produs în SUA, începe în această săptămână să judece două procese care se suprapun, în care cei mai mari producători de smartphone-uri din lume se acuză reciproc de încălcarea brevetelor de invenţie şi drepturilor de proprietate intelectuală, transmite Bloomberg.

Procesul din San Jose va ajunge în iulie în faza judecării de către juraţi, după ce directorul general al Appe, Tim Cook, şi omologul său de la Samsung Electronics, Choi Gee Sung, nu au reuşit, săptămâna trecută, să ajungă la o înţelegere într-o ultimă rundă de negocieri impusă de instanţa federală.

De altfel, cele două companii încearcă de doi ani să-şi rezolve disputele la masa negocierilor, însă fără succes, deoarece niciuna dintre părţi nu pare dispusă să dea înapoi.

Apple a intentat primu proces împotriva Samsung în 2010, când a acuzat compania sud-coreeană că ar copia anumite caracteristici ale iPhone. Samsung a introdus rapid o acţiune similară împotriva grupului american, iar cei doi giganţi se judecă în prezent în aproximativ 30 de procese în zece ţări, pe patru continente.

Deznodământul proceselor de la Washington şi San Jose ar trebui să stabilească un procedent şi să ofere în acelaşi timp un avantaj uneia dintre companii, care să poată fi valorificat într-o înţelegere pentru a pune capăt divergenţelor dintre cei doi producători de electronice.

Samsung este principalul rival al Apple în încercările companiei americane de a opri creşterea în popularitate a smartphone-urilor şi tabletelor echipate cu sistemul de operare Android dezvoltat de Google. Cumulat, Samsung şi Apple au o cotă de piaţă de 49% pe piaţa smartphone-urilor, potrivit vânzărilor din primul trimestru, şi domină autoritar segmentul premium. Samsung a reuşit în primele trei luni din acest an să treacă în faţa Apple, devenind cel mai mare producător de smartphone-uri la nivel mondial, potrivit firmei de cercetare Gartner.

Primul proces de la International Trade Commission (ITC) va începe joi şi ar trebui să se încheie la 6 iunie. Apple acuză Samsung că a copiat şase brevete, care vizează invenţii legate de ecranul tactil, detectarea conectării căştilor audio şi aspectul şi forma iPhone.

Apple a cerut blocarea importurilor tabletei Samsung Galaxy Tab şi a mai multor smartphone-uri, inclusiv gama Nexus dezvoltată în strânsă cooperare cu Google.

La 4 iunie, o altă instanţă din cadrul instituţiei de la Washington începe să judece procesul intentat de Samsung împotriva Apple. Compania sud-coreeană susţine că Apple a încălcat cinci brevete, care vizează caracteristici precum vizualizarea de documente pe un ecran tactil şi transmisia de date la mare viteză. Acţiunea intentată de Samsung ţinteşte iPad, iPod Touch şi mai multe variante ale iPhone, inclusiv 4S.

"Se pare că niciuna dintre părţi nu a putut identifica un compromis, deşi Tim Cook susţine că nu îi plac litigiile", comentează un analist al IDC.

Cook a declarat, în aprilie, că ar prefera să ajungă la o înţelegere, cât timp Apple nu va ieşi în dezavantaj.

Contactat de Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Apple, Kristin Huguet, a reiterat poziţia companiei privind procesele, că Samsung se face vinovat de "copiere ostentativă".

Purtătorul de cuvânt al Samsung, Adam Yates, a afirmat că grupul sud-coreean nu are nimic de comentat înainte de începerea judecării proceselor.

Samsung a vândut 42,2 milioane de smartphone-uri în primul trimestru, în timp ce Apple a livrat 35,1 milioane de iPhone-uri, potrivit datelor IDC.

Profitul net al Samsung a crescut cu 81% în primul trimestru, la 4,5 miliarde de dolari. Apple a înregistrat totodată un câştig net de 11,6 miliarde dolari, în creştere cu 94%.

Apple este cel mai mare client al Samsung, care produce şi componente electronice, precum chip-uri şi ecrane. Apple a asigurat în primul trimestru 7,64% din veniturile Samsung Electronics, potrivit datelor Bloomberg.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici