Termenul de depunere a proiectelor pentru modernizarea exploataţiilor agricole, amânat cu trei luni

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că termenul pentru depunerea de proiecte în baza Măsurii 121, care vizează modernizarea exploataţiilor agricole, a fost amânat cu trei luni, la cererea UE.

124 afișări
Imaginea articolului Termenul de depunere a proiectelor pentru modernizarea exploataţiilor agricole, amânat cu trei luni

Termenul de depunere a proiectelor pentru modernizarea exploataţiilor agricole, amânat cu trei luni (Imagine: Vlad Dumitrescu/Mediafax Foto)

"Din fericire, UE ne-a cerut să nu începem depunerile de proiecte pe Măsura 121 în 2 decembrie, ci să amânăm cu trei luni ca să fie timp suficient să poată fi revăzute studiile de fezabilitate şi refăcute proiectele. În următoarea lună îi voi asculta pe toţi cei care vin cu propuneri concrete pe Măsura 121", a declarat ministrul Agriculturii, la întâlnirea cu fermieri din mai multe judeţe.

El a explicat că ministerul pe care îl conduce face eforturi extraordinare pentru a revedea planul naţional de dezvoltare rurală, în sensul prioritizării unor probleme de interes major pentru agricultură.

"Eu am dat în minister în lucru câteva studii legate de strategiile sectoriale, inclusiv în cadrul Măsurii 121. Ce înseamnă ferma de la 20 la 50 de hectare, de la 50 la 100 de hectare, iar enumerarea merge până la 500 de hectare. Prioritatea noastră absolută va fi acest sector. Nu mă dezic de agricultura mare, dar ea este undeva într-un segment mic, mă interesează acest sector mare care poate furniza forţa unei agriculturi şi a unei industrii alimentare solide, ferma aceea care porneşte de la 20 de hectare până la 500 de hectare", a spus ministrul.

El a adăugat că este conştient de faptul că acest tip de fermă nu poate fi realizat într-un an şi a dat exemplul Germaniei, ţară în care la acest tip de fermă s-a lucrat zece ani.

"Vreau să văd studiul pe partea vegetală, inclusiv să fac ierahizarea punctajului (pentru proiectele depuse - n.r.), să nu mă mai întâlnesc cu faptul că 80 la sută din proiecte au acelaşi punctaj. Cum să le alegem?", a spus el.

Totodată, ministrul a anunţat că a dat în lucru un studiu pentru fermele de animale.

"În cadrul Măsurii 121, am dori să aşezăm bani speciali, să nu intre în competiţie ferma de oi cu cea de vaci sau de cai. Acelaşi lucru îl vom face pentru fermele viticole şi pomicole", a afirmat Tabără.

Ministrul a declarat că sunt multe proiecte care nu pot fi accesate din cauza cofinanţării, dar este important ca aceste chestiuni de ierarhizare să fie puse în practică.

Totodată, el a atras atenţia asupra Măsurii 141 privind mica gospodărie sau ferma de semisubzistenţă.

"Este un moment extraordinar să-i ajutăm pe oameni să benefieze timp de cinci ani de 7.500 de euro, care le vin gratuit, nerambursabil, pot să-şi modernizeze anumite componente ale gospodăriei şi de acolo vor porni în programul de transformare a fermelor de subzistenţă în ferme semicomerciale, acest program în mod sigur va porni din 2014", a declarat Tabără.

El a transmis şefilor de Direcţii pentru Agricultură şi Dezvolatre Rurală că problema numărul unu este acest program.

"Vă rog, Direcţiile Agricole, bateţi satele, faceţi programe cu APIA care are o evidenţă a acestor producători, trimiteţi scrisori către fiecare şi aduceţi la cunoştinţă această măsură. Sunt 20.000 de proiecte acceptate, dar eu cred că ne putem duce la 40.000-50.000 de astfel de proiecte, ceea ce nu este puţin", a spus ministrul Agriculturii.

Valeriu Tabără a atras atenţia şi asupra banilor care pot fi cheltuiţi pentru agroturism, 300 de milioane de euro.

"Sunt foarte mulţi bani necheltuiţi şi trebuie să găsim soluţii ca aceşti bani să fie folosiţi", a spus el.

În ce priveşte Măsura 322, Tabără a declarat că sunt 586 de proiecte admise.

"A fost o procedură, un ghid acceptat, aprobat. Din păcate, selecţia s-a făcut pe cursul euro şi nu pe elementele din proiect care ar fi trebuit să diferenţieze. Noi nu mai putem interveni într-o măsură epuizată", a declarat ministrul Valeriu Tabără.

În ceea ce priveşte Măsura 125, el a declarat că a avut întâlniri cu primarii şi a reuşit să găsească cele mai bune soluţii de departajare a proiectelor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici