Tichetele de vacanţă ar putea fi reintroduse de anul viitor

Tichetele de vacanţă, eliminate în 2010, ar putea fi reintroduse de anul viitor, iar instituţiile şi companiile de stat obligate să le acorde, în cuantum de 3.600 de lei pe angajat, măsură susţinută de MDRT şi aflată în prezent în analiza comisiillor parlamentare.

1326 afișări
Imaginea articolului Tichetele de vacanţă ar putea fi reintroduse de anul viitor

Tichetele de vacanţă ar putea fi reintroduse de anul viitor (Imagine: Shutterstock)

Modificările propuse de MDRT la un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară prevăd extinderea acordării tichetelor pentru societăţile şi instituţiile care angajează funcţionari publici.

Astfel, pe lângă instituţiile publice centrale şi locale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, şi cele care încadrează funcţionari publici ar putea fi obligate să acorde prima de vacanţă doar prin intermediul tichetelor de vacanţă.

Tichetele de vacanţă au fost introduse în 2009, prin ordonanţă de urgenţă, pentru angajaţii din sectorul public şi privat, decizia de acordare fiind la latitudinea angajatorului în funcţie de bugetul disponibil. Tichetele aveau valori nominale de 10, 20, 30, 40 şi 50 lei.

Ulterior, însă, în contextul crizei economice, prin legea bugetului pe 2010 instituţiilor publice li s-a interzis să mai acorde angajaţilor atât tichete cadou şi de masă, cât şi tichete de vacanţă. Interdicţia a fost prelungită suuccesiv pentru următorii doi ani.

În prezent, ordonanţa de urgenţă din 2009 prin care tichetele de vacanţă au fost introduse se află în dezbaterea comisiei parlamentare din Camera Deputaţilor. Reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Rregionale şi Turismului (MDRT) doresc să depună mai multe amendamente.

Pentru ca bugetarii să primească din nou aceste tichete, este necesar ca amendamentele să fie introduse în proiectul de lege, aprobate în plenul Parlamentului şi promulgate de preşedinte.

"Avem amendamente la ordonanţa privind tichetele de vacanţă, care în momentul de faţă se află în dezbatere la comisia de specialitate din Camera Deputaţilor. După discuţiile avute cu patronatele, asociaţiile hoteliere şi agenţiile de turism, venim cu amendamente care să genereze o funcţionalitate a acestor tichete de vacanţă şi sperăm să vitalizeze circulaţia turisică în România", a declarat agenţiei MEDIAFAX Cristian Bărhălescu, secretar de stat în MDRT.

Bărhălescu a spus că propunerea este acceptată de Ministerul Finanţelor "de principiu".

"Sunt aspecte care trebuie analizate legat de deductibilitatea acestor sume sau de neplata unor contribuţii aferente sumelor pe care le oferă angajatorul. Este în aceeaşi măsură importantă din punct de vedere al patronatelor eliminarea din lege a comisionului care plafona agenţiile de turism. Un alt punct introdus este ca toţi bugetarii să beneficieze de tichete de vacanţă pe care să le folosească în România şi, în acest fel, să stimulăm consumul de turism intern, în loc ca românii să meargă în străinătate cu banii de vacanţă", a afirmat secretarul de stat.

Bărhălescu a adăugat că propunerea MDRT va ajunge în Parlament în perioada imediat următoare, iar legea să fie aprobată în acest an şi aplicată de la începutul anului viitor.

O persoană va putea beneficia de tichete de vacanţă în sumă maximă de 3.600 de lei, respectiv trei salarii medii pe economie.

"Tichetele pot fi acordate nu doar de către stat, ci şi de firmele private, dar important este să fie văzut avantajul din spatele acestei propuneri. În momentul în care turiştii consumă în România aceste vouchere de vacanţă, ei consumă şi alte servicii şi produse, transport, merg la restaurante, se plimbă cu instalaţiile de cablu sau beneficiază de activităîţi specifice zonelor în care călătoresc. Aceste tichete vor fi un stimulent pentru angajat şi angajatorul va fi convins că acel angajat va merge în vacanţă, îşi va încărca bateriile şi se va întoarce odihnit", a mai spus secretarul de stat.

O altă noutate va fi eliminarea limitării la 10% a comisionului perceput de agenţiile de turism.

Guvernul estima în 2009 că aproximativ 100.000 de angajaţi ar putea beneficia de tichete de vacanţă în acel an, iar scutirile la impozite prevăzute de lege ar fi redus cu 36 de milioane de lei încasările la bugetul de stat

Pe fondul crizei economice, Guvernul a interzis instituţiilor publice centrale şi locale să acorde angajaţilor, în 2010 şi în anii următori tichete de masă, tichete cadou şi tichete de vacanţă.

Şi în 2009 Executivul a intenţionat să interzică autorităţilor şi instituţiilor publice să acorde angajaţilor tichete cadou şi tichete de vacanţă, până la sfârşitul anului, dar a renunţat la idee în urma negocierilor cu sindicatele şi a hotărât că pot fi acordate astfel de tichete dacă instituţiile publice se încadrau în cheltuielile aprobate cu această destinaţie.

Anul trecut, circa 5,5 milioane de români au mers în vacanţă în ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici