COMENTARIU Lelia Munteanu: Există România?

... Poate nu-i decât în mintea mea ca un abur, e doar în capul meu ca o mahmureală. Deşi ar trebui să fie pe undeva, atârnată de ultimul vagon al istoriei.

De vreme ce o simt ca pe un membru fantomă, trebuie să fi fost acolo cândva. Iar dacă nu e, ce are ieşire la Marea Neagră? Dacă ea nu mai e sau nu e încă, al cui e steagul ăsta care flutură, în două culori calde şi una rece?

Între timp omenirea se mişcă, se risipeşte şi se adună, în fiecare secundă cineva îşi pierde libertatea şi altcineva o câştigă. Aici, în epicentrul neantului, se pictează lozinci.

Golul e plin de umbre vindicative care se sfâşie. Buletinele meteo sunt sulemenite politic, buletinele medicale sunt sulemenite politic, până şi  morţii sunt fardaţi în nuanţe de partid, câţiva vii mai au paloarea nesănătoasă a independenţilor, ora exactă e raţionalizată şi distribuită cu parcimonie.

Între o Opoziţie mereu pe cale să se nască şi tumbele saltimbancilor Puterii e o punte echivocă, pe care se leagănă un soi de cronicari militanţi, pitindu-şi fiecare letopiseţul ca pe o boală ruşinoasă.

Ce se mai dă? La ce stau amărâştenii ăştia la coadă cu sufertaşul? Se împarte nimicul, să ajungă la toată lumea.