Gândurile lui Cristoiu: Klaus Iohannis să se roage la Dumnezeu ca PNL să nu câştige zdrobitor localele şi parlamentarele

  • Ion Cristoiu: Între Iohannis şi PNL nu e nicio legătură, nu are nicio putere asupra PNL. Adevăratul şef este Ludovic Orban, un politician vechi, uns cu toate alifiile. Toate jocurile PNL, ale Guvernului sunt făcute de Ludovic Orban
  • Ion Cristoiu: După încheierea mandatului, nu cred că dl. Klaus Iohannis va mai avea chef să facă politică. Dacă va vrea să revină în partid, Klaus Iohannis va avea soarta lui Ion Iliescu după al doilea mandat
  • Ion Cristoiu: Dacă PNL devine majoritar în Parlament, nu exclud un conflict care să ducă la suspendarea lui Klaus Iohannis. Îmi permit să fac o profeţie, după alegerile parlamentare: dacă PNL câştigă zdrobitor, s-a dus "Guvernul Meu"
22985 afișări

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, dacă PNL va câştiga zdrobitor alegerile parlamentare, Klaus Iohannis nu va mai avea „Guvernul Meu” şi nicio putere asupra PNL, existând riscul ca, în urma unui conflict, şeful statului să fie suspendat din funcţie chiar de liberalii lui Ludovic Orban.

Ion Cristoiu spune că, raportat la foştii preşedinţi şi relaţia acestora cu partidele care i-au propulsat la Cotroceni, Klaus Iohannis are un statut aparte în postdecembrism.

„După pierderea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 1996, Ion Iliescu a anunţat că va reveni în PDSR, membru şi apoi preşedinte. Aşa a şi fost. Pentru PSD a fost o salvare. După ce a intrat PSD şi a redevenit preşedinte, şi-a intrat în pâine şi a făcut ca PSD să câştige alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 2000. Nu este cazul lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis este o situaţie aparte în postdecembrism. Toţi preşedinţii de până la el, nu au fost atât şefii partidelor, cât creatorii partidelor lor. Au ajuns la preşedinţie, dar chiar dacă au ieşit din partidele respective, partidele erau ale lor - FSN şi Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi CDR, Traian Băsescu şi PD”, a explicat publicistul.

Ion Cristoiu adaugă că, spre deosebire de Klaus Iohannis, predecesorii săi au păstrat o aparentă independenţă, detaşare de partidele din care au plecat la Cotroceni.

“Preşedinţii s-au implicat în viaţa partidului de guvernământ, chiar serios, s-au păstrat aparenţele unei detaşări, ale unei independenţe pentru că nu era nevoie să-i cheme ca acum pe miniştri la Cotroceni deoarece în Guvern trei sferturi erau oamenii lui Ion Iliescu sau ai lui Traian Băsescu, inclusiv premierul. Deci nu erau numiţi din calitate de preşedinte, ci oamenii săi în calitate de fost preşedinte de partid, de creator al partidului respectiv. Klaus Iohannis e o proteză. La o dantură care e încă puternică numită PNL s-a pus acolo un dinte în locul măselei de minte şi nu are nicio valoare. Contează restul dinţilor”, a afirmat publicistul.

Ion Cristoiu susţine că, la fel ca şi Nicuşor Dan, Klaus Iohannis nu are legătură cu PNL, iar gesturile sale anticonstituţionale de a chema Guvernul Orban la Cotroceni sunt de fapt o paradă, prin care preşedintele vrea să arate cine e şeful.

„A fost o manevră pentru ca Iohannis să ajungă preşedinte, l-a făcut Crin Antonescu prim-vicepreşedinte în 2013, dar a rămas în continuare la Sibiu primar şi om casnic, a venit campania, a ajuns preşedintele României şi între el şi PNL nu e nicio legătură. A fost preşedintele PNL, dar a fost cum e candidatul pentru Primăria Capitalei, Nicuşor Dan. Tot aşa, pus la frigider, după asta a venit preşedinte. În consecinţă nu are nicio putere asupra PNL. Toate aceste gesturi pe care le face el, anticonstituţionale, de a chema Guvernul, pentru că totuşi, preşedintele României trebuie să joace măcar teatrul independenţei, toate acestea sunt venite din disperarea lui de a arăta că are putere asupra guvernului PNL. Nu are nicio putere. În cazul lui Klaus Iohannis avem de-a face cu o paradă. El vrea să arate nouă şi sistemului că, de fapt, el este şeful. Nu este adevărat”, a subliniat publicistul.

Ion Cristoiu spune că adevăratul şef este Ludovic Orban şi nu crede că Iohannis va reveni în PNL, dar nu exclude un conflict care să ducă la suspendarea sa din funcţie chiar de către liberali, dacă vor deveni majoritari după alegerile parlamentare.

„Adevăratul şef este Ludovic Orban. El este un politician vechi, uns cu toate alifiile, chiar politician, în sensul rău al cuvântului. Fără principii, care se combină, aceptă orice. Şi atunci toate jocurile PNL, ale Guvernului sunt făcute de Ludovic Orban. După încheierea mandatului, nu cred că dl. Klaus Iohannis va mai avea chef să facă politică. Nici acum nu are chef. Probabil că se va duce să se odihnească pentru că sunt 10 ani de mandat pentru el cumplit de obositori şi se va pensiona şi va pleca din România. Se mută pe o insulă. Să te întorci acum în PNL? Păi Iliescu avea energie... trebuie să te întorci, să ajungi preşedinte, trebuie să munceşti. Ca preşedinte acum e uşor. Vine SPP îţi aduce mâncărica, băuturica, vine Hellvig şi-aduce note despre ce face fiecare adversar şi e simplu. Dacă va vrea să revină în partid, Klaus Iohannis va avea soarta lui Ion Iliescu după al doilea mandat când a vrut să continue şi cei din partid aveau şi ei nevoie de şefia asta şi i-au luat-o. Nu cred că Iohannis va reveni în politică în vecii vecilor după ce va termina mandatul. Dacă va termina acest mandat. Deocamdată mai sunt 3-4 ani, dacă devine majoritar în Parlament sub Ludovic Orban, nu exclud un conflict care să ducă la suspendarea lui Klaus Iohannis”, a spus publicistul.

Ion Cristoiu susţine că din 2021, steaua lui Klaus Iohannis va apune şi va începe o bătălie pentru desemnarea candidatului Dreptei la alegerile prezidenţiale din 2024. Publicistul face şi o profeţie:

„După alegerile parlamentare, dacă PNL câştigă zdrobitor, s-a dus Guvernul Meu. Dvs. îl mai vedeţi pe şeful unui partid gen PNL, care a câştigat alegerile în chip zdrobitor, sigur care va fi Ludovic Orban, ascultând de Cotroceni? De ce să asculte de Cotroceni? Acum, ascultă sau mimează pentru că e minoritar în Parlament, are nevoie de preşedinte să-l mai ajute. Klaus Iohannis să se roage la D-zeu ca PNL să nu câştige zdrobitor localele şi parlamentarele. Dacă le câştigă chinuit va mai asculta de el, dacă le va câştiga zdrobitor, PNL va asculta numai şi numai de şeful partidului care a dus acest partid la victorie”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici