Gândurile lui Cristoiu: Nicuşor Dan se va înscrie în PNL. Va fi singura soluţie ca să candideze la Primăria Capitalei

  • Ion Cristoiu: USR a fost înfiinţat ca partid de rezervă în cazul în care PNL nu obţine majoritatea absolută
  • Ion Cristoiu: Pentru ca PNL şi USR să aibă candidat comun trebuie încheiată o alianţă electorală
  • Ion Cristoiu: Deocamdată nu avem negocieri, alianţa nu există. Dl. Nicuşor Dan e numai în gând candidatul PNL-USR
547 afișări

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că Nicuşor Dan este numai în gând candidatul comun PNL-USR la Primăria Capitalei, deoarece nu există formal o alianţă electorală care să parafeze nu numai candidatura acestuia, ci şi cele pentru Consiliul general, consiliile locale şi primăriile de sector.

Ion Cristoiu spune că epidemia de coronavirus a stricat socotelile privind crearea unei majorităţi liberale prin declanşarea de anticipate, iar acum se merge pe varianta unei coaliţii de dreapta, cu PNL pe post de vioara întâi şi USR, o anexă a acestuia.

“Anticipatele au fost gândite de către Klaus Iohannis şi sistemul instituţiilor de forţă ca PNL să câştige aproape o majoritate, undeva la 47%. După pandemie, calculele s-au stricat şi se merge pe varianta unei coaliţii de dreapta. Deocamdată, atenţia clasei politice şi a Dreptei este îndreptată spre locale, care vor influenţa parlamentarele. USR stă foarte bine la locale, care este primul test pentru a vedea cum stau cele două partide. Orice alianţă electorală, chiar şi punctuală PNL-USR, culmea, afectează dreapta. USR a fost înfiinţat ca un partid de rezervă în cazul în care PNL nu obţine majoritatea absolută. E gândit ca anexă a PNL. Partea de electorat pe care teoretic nu o câştigă PNL, o câştigă USR”, a explicat jurnalistul.

Ion Cristoiu atrage atenţia că pentru ca Nicuşor Dan să fie candidatul PNL-USR la Primăria Capitalei trebuie încheiată o alianţă electorală între cele două partide, care se stabilească inclusiv candidaturile pentru Consiliul General, primăriile şi consiliile de sector.

“Ce se întâmplă acum, mai ales la Bucureşti cu candidatul unic, e o poveste cu zâne, deocamdată. Pentru ca PNL şi USR să aibă candidat comun, trebuie o alianţă electorală care ar trebui să aibă un protocol de vreo 20 de pagini. Alianţa electorală trebuie să susţină candidatul comun pentru Primăria Generală, viceprimarul, consilierii locali, primarii de sectoare. Dacă ai Consiliul majoritar împotriva ta, ca primar poţi să te duci să cânţi la chitară sau mandolină în locul lui Ludovic Orban. Este imposibil ca Nicuşor Dan să aibă lista lui de consilieri pentru că PNL nu va mai avea niciun consilier. Electoratul votează la pachet primarul şi lista lui de consilieri. O listă tărcată ar fi în defavoarea lui Nicuşor Dan”, susţine publicistul.

Ion Cristoiu anticipează că negocierile pentru împărţirea puterii în Bucureşti vor eşua, şi, pentru a putea candida la Primaria Capitalei, Nicuşor Dan se va înscrie în PNL.

“Cred că negocierile PNL-USR vor eşua lamentabil şi Nicuşor Dan se va înscrie în PNL. Va fi singura soluţie pentru ca el să candideze şi PNL să poată să spere. Împărţirea puterii, mai ales la Bucureşti, presupune lungi negocieri. Niciun partid nu este în aceste condiţii binevoitor şi generos. Dacă se va face o alianţă şi cu PMP, lucrurile se complică şi mai mult. PNL ar trebui să cedeze din lista sa de primari de sector, consilieri (...) Declaraţia că Nicuşor Dan este candidat unic al unei alianţe care nu există este o chestiune publicitară, electorală, politrucă. Poate PNL, USR, PMP să fie înţelepte şi să fie o alianţă electorală, care să împartă funcţiile. Deocamdată nu avem negocieri, alianţa nu există. Dl. Nicuşor Dan e numai în gând candidatul  PNL-USR”, a conchis jurnalistul.

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici