Abdeslam ar putea depune plângere împotriva procurorului Parisului luni

Avocatul lui Salah Abdeslam a declarat duminică pentru radioteleviziunea belgiană RTBF că ar putea depune plângere împotriva procurorului Parisului François Molins, pe care l-a acuzat că a încălcat secretul instrucţiei, divulgând sâmbătă intenţia clientului său de a se detona pe 13 noiembrie.

Abdeslam ar putea depune plângere împotriva procurorului Parisului luni

"Lectura unei părţi a conferinţei sale de presă este o încălcare. Este o greşeală şi nu o pot trece cu vederea", a declarat Sven Mary la o zi după capturarea lui Salah Abdeslam, relatează Reuters.

Cabinetul lui Mary nu era disponibil imediat să comenteze în legătură cu aceste afirmaţii, însă potrivit RTBF el urmează să depună plângerea luni.

François Molins a citit sâmbătă, într-o conferinţă de presă, o declaraţie luată de anchetatori belgieni în care Salah Abdeslam afirma că a plănuit iniţial să se detoneze la Stade de France şi că a "dat înapoi".

"Aceste prime declaraţii, pe care este necesar să le tratăm cu prudenţă, lasă în suspans o întreagă serie de întrebări - în legătură cu care Salah Abdeslam va trebui să se explice, în special în privinţa prezenţei sale în arondismentul al XVIII-lea în seara lui 13 noiembrie, încă de la ora locală 22.00 (23.00, ora României)", declara procurorul.

Salah Abdeslam, capturat împreună cu doi presupuşi complici la Molenbeek, în aglomeraţia de la Bruxelles, de către forţe de securitate belgiene - după patru luni de căutări - a fost încarcerat sâmbătă seara la o închisoare din Bruges.

Rănit prin împuşcare la un picior în timpul capturării, el a fost transferat sâmbătă dimineaţa de la un spital al sediul poliţiei federale belgiene, unde a fost audiat de către poliţie şi un judecător de instrucţie.

La finalul acestei audieri, francezul în vârstă de 26 de ani a fost inculpat pentru "crime teroriste şi participare la activităţile unui grup terorist".

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

comentează și tu Momentan sunt 0 comentarii
Taguri:
BELGIA ,
ABDESLAM ,
COMENTARII

Nu exista comentarii

COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.

ULTIMA ORĂ
Va avea curaj Traian Băsescu să facă asta? Adevărul care trebui spus până la capăt