Prima pagină » Știri externe » Virus necunoscut depistat la bovine în Europa. Cercetătorii avertizează asupra unei posibile răspândiri rapide

Virus necunoscut depistat la bovine în Europa. Cercetătorii avertizează asupra unei posibile răspândiri rapide

Un virus necunoscut până acum în Europa a fost identificat la bovine din sudul Germaniei, după ce mai multe animale au prezentat febră, diaree și scăderea producției de lapte. Cercetătorii avertizează că agentul patogen ar putea continua să se răspândească în lunile următoare.
Virus necunoscut depistat la bovine în Europa. Cercetătorii avertizează asupra unei posibile răspândiri rapide
Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto

Un nou virus, care aparține unei grupe întâlnite în special în Africa, Asia și Australia, a fost identificat pentru prima dată la bovine din Europa, în sudul Germaniei. Descoperirea a fost făcută de Institutul Friedrich-Loeffler (FLI), institutul federal german specializat în sănătatea animalelor, după analizarea unor probe prelevate din exploatații zootehnice din landul Baden-Württemberg.

Potrivit cercetătorilor, animalele infectate au prezentat simptome precum febră, diaree și reducerea producției de lapte, iar virusul este transmis prin înțepătura unor insecte hematofage din familia musculițelor Culicoides, relatează publicația Die Zeit.

Un virus dintr-o grupă exotică

Analizele efectuate de specialiști au arătat că agentul patogen este un Orthobunyavirus din grupa Simbu, însă acesta nu a fost încă descris complet din punct de vedere științific.

Institutul german precizează că virusul este foarte apropiat genetic de virusurile Shamonda, motiv pentru care, provizoriu, a fost denumit „Shamonda-like”.

Cazuri suspecte au fost observate anterior în Elveția și Franța, iar în luna iulie au fost raportate animale bolnave în mai multe ferme din sudul Germaniei, în special în Baden-Württemberg.

Nu există, deocamdată, indicii că ar infecta oamenii

Potrivit FLI, pe baza informațiilor disponibile în prezent, noul virus nu reprezintă un risc relevant de infectare pentru oameni. Totuși, cercetătorii subliniază că sunt necesare studii suplimentare pentru confirmarea acestei evaluări.

Virusul face parte din aceeași grupă din care provine și virusul Schmallenberg, descoperit în Germania în 2011. Acesta a afectat atunci mii de exploatații, provocând avorturi spontane și malformații congenitale, în special la ovine, însă nu a fost transmis la om.

Posibile efecte asupra animalelor gestante

Specialiștii avertizează că, deși la animalele adulte infecția produce, în general, forme ușoare sau moderate de boală, există îngrijorări privind impactul asupra femelelor gestante.

Potrivit cercetătorilor, virusurile din această grupă pot traversa placenta, iar în funcție de momentul infectării pot provoca avorturi, fătări cu produși morți sau malformații congenitale severe.

În cazul noului virus, aceste efecte nu au fost încă demonstrate și fac obiectul investigațiilor aflate în desfășurare.

Cercetătorii iau în calcul dezvoltarea unui vaccin

Reprezentanții Institutului Friedrich-Loeffler avertizează că insectele care transmit virusul vor rămâne active până în luna noiembrie, ceea ce ar putea favoriza o extindere rapidă a infecției în efectivele de animale.

„Încă nu știm exact ce potențial are acest virus”, a declarat o purtătoare de cuvânt a institutului, care nu exclude posibilitatea dezvoltării rapide a unui vaccin, dacă evoluția epidemiologică o va impune.

Vicepreședintele FLI, Martin Beer, a declarat că investigațiile din următoarele săptămâni vor clarifica viteza de răspândire a virusului, speciile cele mai vulnerabile și consecințele clinice ale infecției.

Deși până în prezent nu au fost raportate cazuri în România, evoluția este urmărită cu interes de autoritățile sanitar-veterinare, având în vedere că virusul afectează rumegătoarele și este transmis de insecte prezente în numeroase state europene. Experții subliniază însă că, în acest moment, nu există dovezi că noul virus ar reprezenta un pericol pentru consumatori sau pentru sănătatea publică.

Recomandarea video