Al-Qaida cere planificarea de noi atentate împotriva Occidentului

Ayman al-Zawahiri, numărul doi în ierarhia al-Qaida, a cerut pregătirea de noi atacuri împotriva Occidentului, a anunţat, joi, centrul american pentru supravegherea site-urilor islamiste SITE.

15 afișări
Imaginea articolului Al-Qaida cere planificarea de noi atentate împotriva Occidentului

Al-Qaida cere planificarea de noi atentate împotriva Occidentului (Imagine: Mediafax Foto)

Înregistrarea video, care durează 35 de minute, este cea de-a doua difuzată într-o serie intitulată "Mesaj de speranţă şi veşti bune pentru poporul Egiptului" şi a fost produsă de divizia de comunicare a reţelei teroriste, as-Sahab. Mesajul este însoţit de o imagine statică a lui al-Zawahiri.

"Dacă suntem capabili să producem arme echivalente cu armele cruciaţilor Occidentului, putem sabota sistemele lor economice şi industriale, putem să le distrugem puterea care se luptă fără o cauză până când vor fugi", afirmă el.

Combatanţii "trebuie să inventeze noi modalităţi (de luptă), modalităţi care nu au fost niciodată luate în considerare în spiritul occidental", a adăugat al-Zawahiri.

"Recurgerea la avioane pentru a le transforma în arme puternice, aşa cum s-a întâmplat în cursul invaziilor binecuvântate de la New York, Washington şi din Pennsylvania, este un exemplu de astfel de gândire curajoasă", a declarat el, referindu-se la atentatele de la 11 septembrie 2001.

Atentatele din Statele Unite, soldate cu aproape 3.000 de victime, au fost comise cu avioane de linie deturnate, care au lovit turnurile gemene de la World Trade Center şi clădirea Pentagonului. Un al treilea aparat s-a prăbuşit în statul american Pennsylvania.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici