Angela Merkel: Germania şi Franţa nu vor renunţa la euro, chiar dacă Grecia o va face

Cancelarul german, Angela Merkel, a afirmat, miercuri seară, la încheierea unei reuniuni de criză privind Grecia, că Franţa şi Germania "nu vor renunţa la euro", chiar dacă poporul elen va vota pentru ieşirea din zona euro.

650 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel: Germania şi Franţa nu vor renunţa la euro, chiar dacă Grecia o va face

Angela Merkel: Germania şi Franţa nu vor renunţa la euro, chiar dacă Grecia o va face (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dacă poporul grec spune că nu vrea (ca ţara să rămână în zona euro), noi vom respecta decizia, dar nu vom renunţa la euro", a spus Angela Merkel, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele francez, Nicolas Sarkozy.

"Suntem pregătiţi" pentru o astfel de situaţie, a afirmat ea, răspunzând unei întrebări privind posibila ieşire a Greciei din zona euro, dând însă asigurări că Germania şi Franţa vor să ajute în continuare Grecia.

"Vrem stabilitatea zonei euro, de preferinţă cu Grecia, însă datoria de a menţine această stabilitate rămâne prioritară", a declarat Merkel.

Referindu-se la dineul de lucru de miercuri seară cu premierul grec, Giorgios Papandreou, lideri europeni şi directorul general al FMI, Christine Lagarde, Angela Merkel a afirmat că a fost "o sesiune dificilă".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici