APCE a adoptat o rezoluţie prin care condamnă "anexarea ilegală a Crimeei" de către Rusia

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, miercuri, la Strasbourg, o rezoluţie prin care condamnă "anexarea ilegală a Crimeei" de către Rusia, afirmând că această acţiune nu are niciun efect juridic şi nu este recunoscută de Consiliul Europei, potrivit unui comunicat al APCE.

445 afișări
Imaginea articolului APCE a adoptat o rezoluţie prin care condamnă "anexarea ilegală a Crimeei" de către Rusia

APCE a adoptat o rezoluţie prin care condamnă "anexarea ilegală a Crimeei" de către Rusia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Aşa-numitul referendum organizat în Crimeea este neconstituţional. Astfel, rezultatul lui şi anexarea ilegală a Crimeei de către Rusie nu au niciun efect juridic şi nu sunt recunoscute de Consiliul Europei", a anunţat APCE în rezoluţia adoptată după o dezbatere de urgenţă.

Potrivit site-ului oficial al APCE, parlamentarii au afirmat că niciunul din argumentele Rusiei nu justifică acţiunile sale şi au apreciat că divizarea Ucrainei în est şi vest "este de origine politică".

"Mişcarea pentru secesiune şi integrare în Rusia a fost provocată şi incitată de autorităţile ruse, sub acoperirea unei intervenţii militare", subliniază Adunarea, recomandând semnatarilor Acordului de la Budapesta şi altor state europene "să ia în considerare încheierea unor acorduri de securitate, pentru a garanta independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei".

APCE a recunoscut legitimitatea noilor autorităţi de la Kiev şi a Parlamentului ucrainean, precum şi "legitimitatea deciziilor lor".

Potrivit Adunării, schimbarea puterii de la Kiev a deschis noi oportunităţi pentru dezvoltarea democratică a Ucrainei. De asemenea, APCE a îndemnat Kievul să investigheze cazurile de încălcare a drepturilor omului în timpul manifestaţiilor recente din ţară.

Rezoluţia adoptată se bazează pe raportul "Evoluţii recente în Ucraina: ameninţări pentru funcţionarea instituţiilor democratice", elaborat de coraportori ai Comitetului de Monitorizare al APCE, Mailis Reps şi Marietta de Pourbaix-Lundin.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici