Armistiţiul privind suspendarea ostilităţilor în sud-vestul Siriei a intrat în vigoare

Acordul dintre Rusia şi SUA privind suspendarea ostilităţilor între facţiuni rivale în sud-vestul Siriei a intrat în vigoare duminică la ora prânzului, informează Reuters.

2880 afișări
Imaginea articolului Armistiţiul privind suspendarea ostilităţilor în sud-vestul Siriei a intrat în vigoare

Armistiţiul privind suspendarea ostilităţilor în sud-vestul Siriei a intrat în vigoare

Iordania şi Israelul sunt cosemnatari ai acordului de încetare a ostilităţilor în Siria.

Recent, în sud-vestul Siriei au avut loc confruntări între grupuri insurgente susţinute de Statele Unite şi membri ai serviciilor de securitate siriene.

Acordul privind suspendarea ostilităţilor a fost anunţat în timpul întrevederii din oraşul german Hamburg a preşedintelui SUA, Donald Trump, cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Rusia oferă susţinere politică şi militară Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu organizaţii teroriste şi grupuri insurgente. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici