Austria solicită diminuarea fondurilor pentru statele membre ale UE ce refuză refugiaţii

Contribuabilii neţi la bugetul UE vor refuza să continue să plătească fonduri în afara cazului în care beneficiarii din centrul Europei vor prelua cota alocată de refugiaţi, a avertizat Austria, informează The Guardian.

481 afișări
Imaginea articolului Austria solicită diminuarea fondurilor pentru statele membre ale UE ce refuză refugiaţii

Austria solicită diminuarea fondurilor pentru statele membre ale UE ce refuză refugiaţii

Christian Kern, cancelarul Austriei, a declarat că va ridica în cadrul summitului UE problema diminuării fondurilor unor state precum Ungaria şi Polonia.

Parlamentul ungar a aprobat marţi un pachet de măsuri prin care legislaţia privind acordarea dreptului de azil este înăsprită, iar imigranţii ar urma să fie reţinuţi în zone de tranzit amplasate de-a lungul frontierei sudice.

Kern a declarat pentru Die Welt: ”Pe viitor banii din bugetul UE trebuie să se împartă de asemenea echitabil între statele membre. Dacă statele vor continua să evite rezolvarea problemei migraţiei şi practicile dumping pe cheltuiala vecinilor, aceştia nu vor putea primi fonduri noi din partea Bruxellesului”.

TITLURILE ZILEI

El a declarat că unele ţări se aşteaptă la solidaritate în privinţa dezvoltării economice, intereselor de securitate şi sacţiunilor împotriva Rusiei dar refuză cooperarea în privinţa altor probleme.

”Solidaritatea selectivă ar trebui pe viitor să conducă şi la plăţi selective printre contribuabilii neţi. Solidaritatea nu este o stradă cu sens unic”, a adăugat cancelarul austriac.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici