Barack Obama va crea cea mai mare zonă marină protejată din lume, în largul insulei Hawaii

Barack Obama, preşedintele Stetelor Unite ale Americii, va crea cea mai mare zonă marină protejată din lume pe coasta arhipelagului insulelor Hawaii, informează site-ul publicaţiei The Guardian.

449 afișări
Imaginea articolului Barack Obama va crea cea mai mare zonă marină protejată din lume, în largul insulei Hawaii

Barack Obama va crea cea mai mare zonă marină protejată din lume, în largul insulei Hawaii

Potrivit declaraţiei preşedintelui american, actuala administraţie de la Washington D.C. va mări de patru ori zona desemnată Rezervaţiei naţionale marine Papahānaumokuākea din Hawaii.

Zona marină protejată va avea 1,5 milioane km pătraţi, aproape de două ori mai mult decât mărimea statului american Texas.

Obama va sosi săptămâna viitoare în Hawaii pentru a marca această acţiune şi a menţiona necesitatea protejării terenurilor şi apelor teritoriale de stat de schimbarea climei.

Această decizie interzice pescuitul comercial şi orice proiect nou de minerit. Pescuitul recreaţional va fi permis, precum şi cercetările ştiinţifice, dar şi folosirea peştilor şi a altor resurse utilizate în practici culturale locale hawaiiene.

Grupurile de pescuit şi-au declarat îngrijorarea în faţa afectării industriei pescuitului. Sean Martin, preşedintele Asociaţiei Pescuitului cu Paragate din Hawaii, a afirmat că este dezamăgit de decizia guvernatorului Hawaiiului, David Ige, de a susţine această acţiune, condamnând că aceasta se bazează pe motive politice, nu ştiinţifice.

Ambarcaţiunile cu unelte de pescuit paragate aprovizionează o mare cantitate de ton proaspăt şi alte specii de peşte ce se consumă în Hawaii. Martin estimase anterior că acestea pescuiesc în jur de 900.000 kg de peşte anual din zona marină propusă să fie inclusă în expansiunea Rezervaţiei naţionale marine.

Potrivit Casei Albe, expansiunea rezervaţiei ar ajuta la protejarea a peste 7.000 de specii marine şi ar îmbunătăţi refacerea unui ecosistem care se confruntă cu acidificarea oceanului şi încălzirea globală.

Zona extinsă este considerată a fi sacră de către localnicii hawaiieni şi reprezintă propunerea senatorului democrat Brian Shatz şi a unor importanţi lideri indigeni hawaiieni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici