CE vrea creşterea vârstei de pensionare în ţările europene

Comisia Europeană pledează pentru mărirea vârstei de pensionare în UE pentru a se evita eşuarea sistemului şi pentru a ajuta finanţele publice ale statelor, deja afectate de criză, într-un document care va fi prezentat miercuri.

CE vrea creşterea vârstei de pensionare în ţările europene (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)

"A face în aşa fel încât timpul petrecut la pensie să nu mai continue să crească în raport cu timpul petrecut în activitate ar ajuta la viabilitatea" caselor de pensii ale ţărilor europene, bazate pe un sistem de repartiţie în care pensionarii primesc alocaţiile din cotizaţiile populaţiei active, subliniază Comisia Europeană în raportul său.

"Aceasta înseamnă creşterea vârstei la care se încetează munca şi începerea primirii pensiei", adaugă documentul.

"Prelungirea perioadei de muncă în cursul vieţii pentru a se ţine cont de creşterea speranţei de viaţă ar permite înregistrarea a două beneficii: condiţii de viaţă mai bune şi sisteme de pensii mai viabile", argumentează Comisia.

În cursul ultimilor cinci ani, speranţa de viaţă a crescut în medie cu cinci ani în UE, potrivit Bruxelles-ului, iar proiecţiile arată că o nouă creştere cu şapte ani s-ar putea produce până în 2060.

De altfel, rata natalităţii este scăzută.

Rezultatul este că în prezent raportul este de patru persoane active la un pensionar cu vârsta de peste 65 de ani în Europa, iar în 2060 acesta va fi de două persoane active la una de peste 65 de ani.

Vârsta medie de ieşire la pensie în cadrul UE era în 2008 de 61,4 ani.

În faţa creşterii deficitelor publice şi datoriei, numeroase ţări au crescut deja vârsta de pensionare.

Franţa vrea să crească vârsta minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani până în 2018. Spania vrea să ridică vârsta legală de pensionare de la 65 la 67 de ani, la fel ca Germania, care vrea o creştere a vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani până în 2029 pentru o pensie completă.

Germania resimte o presiune deosebită din cauza situaţiei demografice, defavorabilă sistemului său de pensii, cu o scădere aşteptată a populaţiei în deceniile următoare din cauza unei rate a natalităţii prea scăzute.



comentează şi tu Momentan sunt 1 comentarii
Taguri:
UE ,
PENSIE ,
vârstă de pensionare
COMENTARII
  • pensionar 5 iul 2010

    toate statele au tocat banii depozitati in timpul vietii de potentialii pensionari iar acum fac calcule ipotetitice de sustinere a fondurilor de pensii. nu dispun de cifre concrete pentru a demonstra marea frauda(CARITAS) a sistemului de pensii in Romania si oriunde.
    Poate incearca cineva sa faca un mic calcul si sa dovedeasca frauda politica mondiala cu banii colectati OBLIGATORIU prin CAS uri cat si contributia angajatorilor. As fi curios care ar fi cuantumul unei pensii .

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa