Cel puţin 36 de morţi, în urma unei coliziuni între două trenuri în Indonezia - FOTO

Cel puţin 36 de persoane au fost ucise sâmbătă, în urma unei coliziuni între două trenuri, pe insula indoneziană Java, potrivit unui bilanţ stabilit la aproximativ zece ore după accident, a anunţat un oficial.

16 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 36 de morţi, în urma unei coliziuni între două trenuri în Indonezia - FOTO

Cel puţin 36 de morţi, în urma unei coliziuni între două trenuri în Indonezia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O eroare de gestionare a traficului feroviar se află la originea accidentului, care s-a produs sâmbătă dimineaţă la gara Petarukan Pemalang (în centrul insulei Java), a afirmat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale, Iskandar Hasan.

O anchetă urmează să stabilească oficial cauzele coliziunii.

"Treizeci şi şase de persoane au fost ucise şi peste 30 grav rănite", potrivit purtătorului de cuvânt.

"Toate victimele au fost scoase din vagoane şi transportate la spital", a declarat la rândul său un purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor, Bambang Ervan.

Conform oficialilor prezenţi la locul accidentului, un tren de călători care se îndrepta spre Surabaya a lovit partea din spate a altei garnituri staţionate, care urma să plece spre Semarang.

Majoritatea morţilor şi răniţilor erau prinşi în trei vagoane care au deraiat şi s-au răsturnat, potrivit oficialilor.

Presa locală a menţionat sosirea tardivă a echipelor de intervenţie şi absenţa echipamentelor pentru degajarea pasagerilor prinşi în vagoane.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici