Cel puţin 70 de morţi în Siria, în urma violenţelor de luni

Peste 70 de persoane au murit în violenţele comise luni în Siria, una dintre cele mai sângeroase zile din această ţară afectată de opt luni de o revoltă populară reprimată sângeros, potrivit unui bilanţ furnizat de o organizaţie neguvernamentală pentru apărarea drepturilor omului.

264 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 70 de morţi în Siria, în urma violenţelor de luni

Cel puţin 70 de morţi în Siria, în urma violenţelor de luni

Douăzeci şi şapte de civili au fost ucişi de forţele de securitate, iar 34 de soldaţi şi 12 presupuşi dezertori au murit în acroşaje armate, a anunţat marţi Observatorul sirian pentru drepturile omului într-un comunicat. Majoritatea victimelor provin din Deraa (sud).

Majoritatea victimelor au murit în provincia Deraa, unde a luat naştere mişcarea de contestare la 15 martie, a precizat OSDH, cu sediul în Marea Britanie.

"Douăzeci şi trei de presoane au murit la Deraa în urma focurilor de armă trase de forţele de securitate poziţionate la barajele de pe drumul care leagă localităţile Kherbet Ghazale şi Hirak", a precizat organizaţia.

În acelaşi sector, "34 de soldaţi au murit în timpul confruntărilor cu persoane înarmate, probabil dezertori, dintre care 12 au murit", potrivit OSDH.

Alţi civili au fost ucişi de forţele de securitate în oraşul Homs, un important centru al mişcării de contestare, situat în centrul ţării.

Organizaţia neguvernamentală a afirmat că bilanţul riscă să crească din cauza stării grave în care se află numeroşi răniţi.

Bilanţul nu poate fi confirmat din surse independente deoarece presa străină nu poate circula liber în Siria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici