Cel puţin 79 de morţi în Siria, în urma violenţelor de luni

Armata siriană a lansat luni un nou asalt asupra oraşului Homs, provocând moartea a 42 de persoane şi rănirea altor câtorva zeci, potrivit militanţilor, într-un moment în care comunitatea internaţională se confruntă cu un blocaj în privinţa conflictului din Siria.

272 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 79 de morţi în Siria, în urma violenţelor de luni

Cel puţin 79 de morţi în Siria, în urma violenţelor de luni (Imagine: Arhiva Mediafax foto/AFP)

Această nouă ofensivă, dezminţită încă o dată de regim, survine la o zi după o vizită la Damasc a şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a cărui ţară s-a opus sâmbătă, împreună cu China, rezoluţiei ONU de condamnare a represiunii din Siria.

În total, violenţele au provocat moartea a cel puţin 79 de persoane, luni, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO). Patruzeci şi doi de civili au fost ucişi de forţele regimului la Homs (centru), iar alţi zece în bombardamentele din Rastan, în provincia Homs.

În acelaşi timp, sute de blindate au lansat un asalt împotriva Zabadani, în apropiere de Damasc, unde au fost ucise trei persoane, potrivit OSDO, care numără în total 15 morţi în regiunea Damasc.

În plus, trei ofiţeri au fost ucişi în atacul asupra unui baraj militar la Idleb, a anunţat agenţia oficială Sana.

Consiliul naţional sirian (CNS), principala coaliţie a opoziţiei, a cerut comunităţii internaţionale să "acţioneze rapid" pentru a împiedica un nou masacru la Homs, unde bombardamentele au provocat peste 230 de morţi sâmbătă, potrivit militanţilor.

Regimul a imputat violenţele "bandelor teroriste", aşa cum a făcut de la începutul revoltei, în urmă cu 11 luni, cu preţul a cel puţin 6.000 de morţi, potrivit militanţilor.

Soţia preşedintelui sirian, Asma al-Assad, a cărei familie este originară din oraşul Homs, şi-a exprimat susţinerea faţă de soţul ei pentru prima dată de la începutul revoltei, a anunţat, marţi, cotidianul britanic The Times.

Trupele care încercuiesc şi atacă Homs de mai luni au bombardat cu rachete şi obuze mai multe cartiere din "capitala revoluţiei".

"Este prima dată când suferim un asemenea atac", a declarat Omar Shaker, un militant din Beirut, în timp ce bombardamentele se auzeau prin telefon.

"Mai multe case sunt transformate în spitale improvizate unde răniţii primesc primul ajutor dar noi nu suntem bine echipaţi", a adăugat el.

Unul dintre spitalele de campanie a fost lovit, potrivit opoziţiei. Înregistrări video difuzate pe Internet arată cadavre adeseori însângerate zăcând pe străzi printre ţipete şi plânsete.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici