Cel puţin cinci civili morţi în confruntările din estul Ucrainei

Cel puţin cinci civili, printre care şi o femeie însărcinată, au murit şi alţi 10 au fost răniţi miercuri în confruntările din estul Ucrainei, fiind unul dintre cele mai grave incidente din ultimele luni în care au fost implicaţi civili, susţin reprezentanţi ai separatiştilor proruşi, potrivit AP.

33698 afișări
Imaginea articolului Cel puţin cinci civili morţi în confruntările din estul Ucrainei

Cel puţin cinci civili morţi în confruntările din estul Ucrainei (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Victimele se aflau în maşini la un punct de control din localitatea Olenivka, aşteptând să treacă de cealaltă parte a frontierei stabilite între regiunea Donbas şi restul Ucrainei de la izbucnirea conflictului în aprilie 2014.

De-a lungul frontierei au fost instalate puncte de control şi cei care doresc să treacă dintr-o parte într-alta trebuie să depună solicitări.

Victimele îşi petrecuseră noaptea de marţi spre miercuri în maşini, aşteptând să treacă frontiera miercuri dimineaţă.

Potrivit şefului Apărării din zona separatistă, citat de agenţia de ştiri din Doneţk, Eduard Basurin, printre victimele decedate se află şi o femeie însărcinată. Basurin a acuzat forţele ucrainene de atacul de miercuri dimineaţă, dar oficialii ucraineni au negat acuzaţiile.

Andri Lisenko, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ucrainene pe probleme militare, a declarat miercuri că cinci militari ucraineni au fost răniţi în regiunea Donbas în ultimele 24 de ore, potrivit Interfax.

"Niciunul din militarii noştri nu a murit în operaţiunile din ultimele 24 de ore, dar cinci au fost răniţi", a declarat Lisenko într-o conferinţă de presă.

Oficialii din ambele tabere au fost obligaţi să închidă în mod regulat puncte de control de la frontiera zonei de conflict din cauza confruntărilor armate izbucnite în zonă.

Circa 9.100 de persoane au murit în conflictul din estul Ucrainei izbucnit din aprilie 2014.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici