CIA, somată să ofere explicaţii în legătură cu filmul despre urmărirea lui Osama ben Laden

Congresmeni americani l-au somat pe directorul Agenţiei Centrale americane de Informaţii să spună dacă CIA a oferit informaţii regizoarei filmului despre urmărirea lui Osama ben Laden potrivit cărora tortura a contribuit la localizarea liderului terorist.

896 afișări
Imaginea articolului CIA, somată să ofere explicaţii în legătură cu filmul despre urmărirea lui Osama ben Laden

CIA, somată să ofere explicaţii în legătură cu filmul despre urmărirea lui Osama ben Laden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Convinşi, după trei săptămâni de anchetă, că tortura nu a permis să se obţină informaţii cruciale despre localizarea lui ben Laden în Pakistan, trei puternici senatori americani au dezvăluit joi că i-au scris directorului interimar al CIA, Michael Morell, cerându-i să furnizeze Congresului detalii despre cooperarea sa cu cineasta Kathryn Bigelow.

Filmul acesteia, "Zero Dark Thirty", care apare pe majoritatea ecranelor americane la 11 ianuarie şi care este bine plasat în cursa pentru Oscaruri, începe cu o scenă de torturare a unor deţinuţi, care sfârşesc prin a furniza informaţii esenţiale despre localizarea lui ben Laden într-o casă pakistaneză.

Însă raportul unei anchete parlamentare de aproximativ 6.000 de pagini a conchis că tortura nu a furnizat elemente noi despre mesagerul lui ben Laden, prin intermediul căruia liderul reţelei teroriste Al-Qaida a fost descoprit şi ucis într-un raid, în mai 2011.

Michael Morell afirma în decembrie, într-un e-mail intern, că, deşi filmul exagerează rolul torturii, aceasta a fost una dintre sursele care au contribuit la urmărirea liderului terorist.

Într-o scrisoare datată la 19 decembrie, senatorii, inclusiv John McCain, un opozant ferm al torturii, şi Dianne Feinstein, preşedinta Comisiei pentru Informaţii din cadrul Senatului, l-au somat pe directorul CIA să le arate toate documentele furnizate echipei filmului.

Ei îi cer totodată, într-un e-mail trimis la 31 decembrie, să îşi justifice afirmaţia potrivit căreia tortura a putut să joace un rol, chiar şi secundar.

"Noi suntem (...) îngrijoraţi, dată fiind cooperarea CIA cu realizatorii şi asemănarea scenariului cu declaraţii eronate ale unor foşti oficiali CIA, că realizatorii au putut să fie înşelaţi prin informaţii furnizate de către CIA", scriu congresmenii în prima scrisoare, difuzată joi de presă.

Echipa filmului s-a putut întâlni cu Morell timp de 40 de minute, afirmă ei.

Sub asaltul congresmenilor, Kathryn Bigelow şi scenaristul Mark Boal au replicat, în decembrie, că "filmul (arată) că nicio metodă nu a fost decisivă în această urmărire".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici