Comisia Europeană a adresat o somaţie oficială Ungariei

Comisia Europeană a adresat o somaţie oficială Guvernului Ungariei, cerând modificarea măsurilor legislative care afectează independenţa Băncii Centrale şi a justiţiei, în caz contrar existând riscul sancţiunilor, anunţă preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.

641 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană a adresat o somaţie oficială Ungariei

Comisia Europeană a adresat o somaţie oficială Ungariei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am decis lansarea procedurilor" de avertizare şi sancţionare a Ungariei, a declarat Barosso la Strasbourg.

Aceasta este prima etapă a unei proceduri de infringement care poate conduce la aducerea Ungariei în faţa Curţii Europene de Justiţie.

"Nu vrem ca o umbră de îndoială să planeze prea mult timp asupra respectului faţă de democraţie în această ţară", a explicat Jose Manuel Barroso.

Premierul ungar Viktor Orban este somat să modifice reformele constituţionale referitoare la banca centrală, la statutul judecătorilor şi la autoritatea ungară de protejare a datelor. Acesta are la dispoziţie o lună pentru a se executa, au precizat colaboratorii lui Barroso.

Bruxelles-ul consideră că reformele votate de Parlamentul ungar încalcă dreptul comunitar.

"Ungaria, ca toate celelalte state membre UE, este obligată prin tratate să garanteze independenţa băncii centrale, a autorităţii care se ocupă de protecţia datelor şi a judecătorilor", a amintit Barroso.

Budapesta se află, de asemenea, sub presiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), care este îngrijorat în special de independenţa preşedintelui băncii centrale, având în vedere că reforma prevede ca adjuncţii acestuia să fie numiţi de Guvern.

Orban va veni să se explice miercuri în faţa Parlamentului European.

Dezbaterea urmează să fie aprinsă deoarece numeroşi eurodeputaţi denunţă tendinţa autocratică şi naţionalistă a lui Viktor Orban, care a fost totuşi una dintre figurile luptei împotriva comunismului la începutul anilor '90.

Premierul ungar urmează să se întâlnească, de asemenea, la Bruxelles, la 24 ianuarie, cu preşedintele Comisiei Europene, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al lui Viktor Orban.

Avansând vârsta de ieşire la pensie în cazul judecătorilor, "este evident că Orban încearcă să provoace un val de demisii din magistratură" pentru a-i plasa în funcţiile vacante pe apropiaţii partidului său, Fidesz, a declarat eurodeputata ecologistă franceză Hélène Flautre.

Problema este că în faţa acestei situaţii, Comisia adoptă o "abordare strict juridică", deplânge ea.

Această abordare a permis anul trecut Comisiei să obţină o modificare limitată la legea presei, fără să împiedice Guvernul să retragă licenţa singurului post de radio de opoziţie din ţară, Klubradio.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici