CONFLICTUL din Nagorno-Karabah, reaprins. Cele mai grave ciocniri din ultimele decenii. Rusia cere încetarea imediată a focului

Cel puţin 32 de persoane, militari şi civili, şi-au pierdut viaţa, în ultimele 24 de ore, după reluarea luptelor în Nagorno-Karabah, regiunea separatistă azeră locuită de etnici armeni, informează BBC.

3699 afișări
Imaginea articolului CONFLICTUL din Nagorno-Karabah, reaprins. Cele mai grave ciocniri din ultimele decenii. Rusia cere încetarea imediată a focului

CONFLICTUL din Nagorno-Karabah, reaprins. Cele mai grave ciocniri din ultimele decenii (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Un nou conflict armat s-a înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică între trupele din Azerbaidjan şi Armenia, în regiunea Caucazului disputată Nagorno-Karabah.  Cel puţin 30 de soldaţi şi doi civili şi-au pierdut viaţa, în luptele de sâmbătă, relatează BBC.

Potrivit oficialilor din Azerbaijan, armata a pierdut 12 militari, un tanc şi un elicopter. Pe de altă parte, Armenia a anunţat că 18 soldaţi au fost ucişi, dar fără să detalieze dacă erau militari ai armatei naţionale sau ai forţelor separatiste susţinute de Erevan.

Ministerele apărării din Azerbaidjan şi din regiunea separatisto Nagorno-Karabah au transmis că situaţia a rămas tensionată. Azerii acuză soldaţii armeni că au bombardat poziţiile forţelor armate cu arme de artilerie

În replică, Armenia susţine că Azerbaidjanul este responsabil pentru reaprinderea conflictului, utilizând în luptă rachete şi artilerie grea.

Rusia, care şi-a vândut arme ambelor părţi, a cerut încetarea imediată a focului. 

Cel mai vechi conflict îngheţat de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice a izbucnit chiar înainte ca URSS să se prăbuşească, în Nagorno-Karabah. Administrată de Azerbaidjan, dar dominată etnic de armeni. Regiunea din sudul Caucazului a devenit în 1988 teatrul unui sângeros conflict interetnic, bilanţul celor şase ani de război fiind de aproximativ 30.000 de morţi şi aproape un milion de refugiaţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici