Congresul SUA va dezbate o rezoluţie în care sprijină Republica Moldova şi cere retragerea trupelor ruse din Transnistria

Congresul SUA a înregistrat, miercuri, o rezoluţie prin care susţine asocierea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi cere Federaţiei Ruse să-şi retragă trupele şi muniţiile din regiunea Transnistria, relatează site-ul deschide.md.

1607 afișări
Imaginea articolului Congresul SUA va dezbate o rezoluţie în care sprijină Republica Moldova şi cere retragerea trupelor ruse din Transnistria

Congresul SUA va dezbate o rezoluţie în care sprijină Republica Moldova şi cere retragerea trupelor ruse din Transnistria

"Congresul SUA îndeamnă conducerea Federaţiei Ruse să se abţină de la ameninţări economice sau de la exercitare a presiunilor asupra Moldovei, precum să înceteze orice acţiuni care susţin mişcările separatiste de pe teritoriul Republicii Moldova", se menţionează în rezoluţia SUA.

Documentul mai specifică faptul că Statelor Unite susţin procesul de reintegrare pe cale paşnică a regiunii din stânga Nistrului, oferindu-i acesteia statut special în cadrul ţării.

"Îndemnăm conducerea Federaţiei Ruse să-şi onoreze obligaţiile asumate la Summitul de la Istanbul din 1999 şi să-şi retragă trupele şi muniţiile de pe teritoriul recunoscut internaţional al Moldovei", se menţionează într-un punct al rezoluţiei.

În rezoluţie se mai spune că SUA susţin lupta Republicii Moldova cu acţiunile de dezinformare desfăşurate de către anumite state din Europa de Est în mass-media naţionale.

Partidul Democrat din Moldova a salutat înregistrarea în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a unei rezoluţii în favoarea Republicii Moldova, depusă de către congresmenii David Price şi Pete Olson.

"Considerăm binevenită menţionarea într-un document oficial, înaintat legislativului american, a sprijinului SUA pentru integritatea teritorială a ţării noastre şi rezolvarea conflictului transnistrean, precum şi a dorinţei de intensificare a cooperării moldo-americane. Ne exprimăm, de asemenea, aprecierea pentru faptul că acest document reafirmă dreptul Moldovei de a-şi stabili parteneriatele externe <fără constrângeri sau presiuni din exterior>, inclusiv în ceea ce priveşte aprofundarea relaţiilor ţării noastre cu Uniunea Europeană. Notăm, în acelaşi timp, că prietenii americani ai Moldovei sunt alături de ţara noastră în eforturile ei de consolidare a democraţiei, de dezvoltare economică, de continuare a reformelor, dar şi de creştere a securităţii energetice şi de protejare a spaţiului informaţional", se arată într-un comunicat al PD.

Luni, secretarul general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ambasadorul Thomas Greminger, a declarat că OSCE va sprijini Republica Moldova privind retragerea trupelor ruse din regiunea Transnistria.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici