Erupţie vulcanică în Filipine

Un vulcan a intrat în erupţie, luni, în estul Filipinelor, proiectând nori de cenuşă deasupra unui oraş situat în apropiere, dar fără a provoca însă victime, potrivit unui prim bilanţ, au anunţat autorităţile.

41 afișări
Imaginea articolului Erupţie vulcanică în Filipine

Erupţie vulcanică în Filipine (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Muntele Bulusan (1.559 metri), situat la 250 de kilometri sud-est de Manilla, a erupt o coloană de cenuşă care se îndreaptă către sud şi a acoperit Irosin, un oraş cu 46.000 de locuitori, a declarat pentru AFP Harriet Sayson, de la centrul de operaţiuni de apărare civilă din oraşul vecin Legaspi.

"Nu este vizibilitate în Irosin în acest moment şi nu reuşim să intrăm în contact cu autorităţile de la faţa locului", a adăugat ea.

Angajaţii apărării civile au traversat oraşul şi nu au semnalat nicio victimă sau pagube materiale majore, a precizat Sayson. Nu au fost ordonate evacuări.

Coloana de fum s-a ridicat între doi şi 2,5 kilometri deasupra craterului, a declarat Ramil Vaquilar, un vulcanolog filipinez angajat de stat. "Erupţia s-a produs la ora 09.12 (03.12 ora României)", a declarat el, precizând că de atunci nu a mai fost înregistrată nicio altă activitate importantă.

Muntele Bulusan situat pe principala insulă a ţării, Luzon, este unul dintre cei 23 de vulcani activi din Filipine.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici