Financial Times: Anul 2011, marcat de dispute între membrii UE. Estul şi Vestul au interese divergente

Anul 2011 ar putea fi unul dificil pentru UE, marcat de dispute între membrii din Estul Europei şi cei din Vest, iar diferendele privind intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen reprezintă numai unul dintre exemplele în acest sens, afirmă Financial Times, în ediţia online de sâmbătă.

30 afișări
Imaginea articolului Financial Times: Anul 2011, marcat de dispute între membrii UE. Estul şi Vestul au interese divergente

Financial Times: Anul 2011, marcat de dispute între membrii UE. Estul şi Vestul au interese divergente (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un comentariu intitulat "Estul şi Vestul au interese «divergente» în UE", Financial Times afirmă că 2011 ar fi trebuit să fie anul în care ţările foste comuniste din Europa Centrală demonstrează că sunt egale cu statele din Vest, asigurând preşedinţia UE pentru prima dată în istoria Uniunii. "Dacă luna trecută reprezintă o indicaţie, ar putea fi un an dur", afirmă FT.

Toate aceste iniţiative au provocat reacţii în capitalele din Europa Centrală şi de Est.

Orban a avertizat împotriva oricărei măsuri europene care ar trata Ungaria diferit faţă de "alte ţări care au democraţii de 200 de ani", Polonia a promis că se va opune oricărei reduceri a fondurilor europene de dezvoltare destinate noilor membri, iar ministrul român de Externe a ameninţat că va bloca intrarea Croaţiei în UE dacă aderarea României la Schengen nu va fi aprobată, însă preşedintele Traian Băsescu s-a delimitat ulterior de această ameninţare.

"Nu vom accepta discriminări din partea nimănui, nici chiar a celor mai puternice state UE", a spus Băsescu.

Tensiunile au fost vizibile şi vineri, când Viktor Orban şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu au reuşit să-şi ascundă divergenţele de opinie în legătură cu legea ungară a presei. Disputele riscă să umbrească preşedinţia ungară a UE şi chiar şi pe cea poloneză, în condiţiile în care dezbaterile privind bugetul UE nu se vor încheia înainte de sfârşitul anului, iar disputele privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar putea dura luni de zile, deoarece Franţa şi Germania nu par să renunţe la poziţia lor.

Financial Times afirmă că există indicii că noii membri UE încearcă să se unească pentru a face parte presiunilor occidentale.

Un diplomat dintr-o ţară central-europeană a afirmat că membrii din Estul continentului sunt legaţi între ei de experienţa comună a epocii comuniste, a economiilor şi democraţiilor în dezvoltare şi a luptei de a obţine influenţă la Bruxelles."Dar nu toţi noii membri pot fi puşi în aceeaşi oală (...) Au o parte comună a experienţei istorice. Dar poziţiile şi priorităţile economice şi în alte domenii sunt destul de diferite", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici