Grecia va organiza alegeri locale la 18 şi 25 mai, în acelaşi timp cu cele europene

Grecii sunt invitaţi la urne să-şi aleagă primarii şi prefecţii la 18 şi 25 mai 2014, ceea ce coincide cu alegerile europene, a anunţat miercuri ministrul grec de Interne, Yannis Mihelakis.

71 afișări
Imaginea articolului Grecia va organiza alegeri locale la 18 şi 25 mai, în acelaşi timp cu cele europene

Grecia va organiza alegeri locale la 18 şi 25 mai, în acelaşi timp cu cele europene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Guvernul a decis să organizeze alegerile locale "la 28 şi 25 mai", în acelaşi timp cu alegerile europene, "din raţiuni economice", a spus Mihelakis pentru postul de televiziune Mega.

Ultimele alegeri locale, care sunt de obicei considerate ca un barometru politic, au avut loc în octombrie 2010, anul apariţiei crizei datoriilor.

Recesiunea şi politicile de austeritate aplicate în ultimii ani au condus la discreditarea partidelor tradiţionale, dreapta (Noua Democraţie) şi socialiştii (Pasok), şi la ascensiunea partidelor mici.

În cadrul ultimelor alegeri legislative din iunie 2012, stânga radicală (Syriza) a obţinut un scor de trei ori mai mare, devenind principalul partid de opoziţie, în timp ce formaţiunea neonazistă Zori Aurii a reuşit pentru prima dată să intre în Parlament, cu 6,9% din voturi.

Potrivit unor sondaje recente privind intenţia de vot, dreapta, prezidată de premierul Antonis Samaras, care conduce în prezent un Guvern de coaliţie, format împreună cu Pasok, se află aproape la egalitate cu Syriza, în timp ce Zori Aurii este pe locul al treilea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici