Guvernul olandez a confirmat, la Bruxelles, opoziţia faţă de aderarea României la Schengen

Olanda şi-a confirmat joi, la Bruxelles, opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, spaţiul european fără frontiere.

756 afișări
Imaginea articolului Guvernul olandez a confirmat, la Bruxelles, opoziţia faţă de aderarea României la Schengen

Guvernul olandez a confirmat, la Bruxelles, opoziţia faţă de aderarea României la Schengen

"Poziţia noastră este clară. Noi nu suntem în favoarea unei aderări în acest moment", a declarat ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, la sosirea sa la Bruxelles, pentru o reuniune cu omologii săi din Uniunea Europeană şi din alte state membre ale spaţiului Schengen.

"Trebuie să avem certitudinea că acquis-ul Schengen este implementat pe deplin, în special în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate", a insistat el.

"Dacă nu este cazul, atunci vom avea o poartă echipată cu cele mai bune opt zăvoare din lume, dar dincolo de această poartă, vom avea pe cineva care lasă toată lumea să intre, iar acest lucru reprezintă o problemă serioasă", a explicat el.

Pentru integrarea oricărui nou stat în spaţiul Schengen este necesar acordul unanim al tuturor statelor membre.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici