INCENDII devastatoare în Grecia. Bilanţ în creştere: Cel puţin 74 de morţi şi peste 550 de răniţi în zona litoralului/ "Este o tragedie naţională"/ Oamenii s-au refugiat în mare - VIDEO, FOTO

Peste 74 de persoane au decedat, iar alte cel puţin 550 au fost rănite, în urma incendiilor de vegetaţie izbucnite în apropierea capitalei Greciei, Atena, au anunţat autorităţile elene, oficiali locali şi voluntari ai Crucii Roşii, informează presa internaţională. Evangelos Bournous, primarul orăşelului Rafina, a declarat că preconizează că numărul victimelor va continua să crească pe măsură ce echipele de salvare caută supravieţuitori, estimând că numărul morţilor va ajunge la 80, informează cotidianul Daily Mirror. Panos Skourleti, ministrul grec de Interne, a descris situaţia drept o "tragedie naţională" şi "un dezastru biblic cu pierderi umane". Vântul puternic şi seceta au favorizat răspândirea focului spre zonele rezidenţiale, sute de persoane fiind nevoite să se refugieze în mare pentru a scăpa de flăcări.

30599 afișări
Imaginea articolului INCENDII devastatoare în Grecia. Bilanţ în creştere: Cel puţin 74 de morţi şi peste 550 de răniţi în zona litoralului/ "Este o tragedie naţională"/ Oamenii s-au refugiat în mare - VIDEO, FOTO

INCENDII devastatoare. Grecia cere ajutorul UE. Premierul Tsipras: Sunt îngrijorat de izbucnirea simultană a focului/ Bilanţ: Cel puţin 50 de persoane au murit şi alte sute au fost rănite (Sursa Twitter/AJ+@ajplus)

Bilanţul incendiilor de vegetaţie de la periferia oraşului Atena se ridică la cel puţin 74 de morţi şi 556 de răniţi, anunţă autorităţile locale, citate de site-ul cotidianului La Repubblica.

Mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din cauza incendiilor, iar sute de pompieri depun eforturi pentru stingerea focului.

Aproximativ 700 de persoane au fost salvate de echipele de intervenţie.

Bilanţul anterior anunţa că 74 de persoane au murit şi 187 au fost rănite, în urma incendiilor de vegetaţie izbucnite în regiunea Attica, din apropiere de Atena, potrivit reprezentanţilor Brigadei de Pompieri din Grecia, relatează Reuters şi BBC.

Printre cele 187 de persoane rănite se află şi 23 de copii. Încă nu se cunoaşte numărul exact de persoane dispărute.

Bilanţul victimelor este cel mai mare din ultimii 11 ani. În anul 2007, aproximativ 70 de persoane au murit din cauza incendiilor de vegetaţie din regiunea Peloponez.

Incendiile se întind pe suprafeţe largi în regiunea Attica, de la periferia Atenei, în ceea ce autorităţile numesc cel mai mare prăpăd din ultimii 10 ani. Flăcările au distrus satul de pe litoral Mati, "devorând" 1000 de case şi 300 de maşini.

Autorităţile au decretat stare de urgenţă în districtele de est şi vest ale regiunii Attica.

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat trei zile de doliu naţional în memoria persoanelor decedate în urma incendiilor. "Grecia trece printr-unul din cele mai grele momente", a mai afirmat Tsipras, care a mulţumit liderilor străini care au transmis condolenaţe şi au oferit ajutor ţării.

Italia, Turcia şi Rusia s-au oferit şi ele să ajute Grecia, inclusiv prin trimiterea de avioane pentru stingerea incendiilor.

 

 

Corpurile neînsufleţite a alte 26 de persoane au fost descoperite marţi dimineaţă în apropierea unei plaje din zona localităţii Rafina, au declarat voluntari de la Crucea Roşie şi un oficial local, potrivit site-ului postului Al Jazeera.

Bilanţul anterior al incendiilor de vegetaţie, anunţat la primele ore ale dimineţii de marţi, era de cel puţin 24 de morţi.

Peste 600 de pompieri sunt implicaţi în acţiunile de stingere a incendiilor de vegetaţie care au cuprins zone întinse la vest şi est de Atena.

Un nor de fum cu nuanţe negre şi portocalii a acoperit cerul Atenei, astfel că mai multe zboruri au fost redirecţionate din cauza vizibilităţii reduse, relatează Sky News.

"Vom face tot ce este uman posibil să ţinem sub control" situaţia, a declarat premierul grec Alexis Tsipras, care a sugerat că există anumite suspiciuni în ceea ce priveşte cauzele acestor incendii.

„Sunt îngrijorat de izbucnirea simultană de incendii, atât la est, cât şi la vest de Attica”, a afirmat Tsipras.

 

 

 

 

Incendiile de vegetaţie sunt frecvente în Grecia în timpul verii, însă o iarnă secetoasă a sporit riscul producerii unor astfel de incidente.

 

CITEŞTE CONTINUAREA PE PAGINA 2

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici