Un român a murit într-un ACCIDENT petrecut în Germania: Camionul cu care transporta un vehicul militar american a fost lovit de tren - FOTO, VIDEO

Un camion care transporta un vehicul militar american a fost lovit, joi seara, de un tren în Germania, accident soldat cu moartea şoferului român şi a mecanicului de tren, precum şi cu rănirea gravă a patru persoane, relatează presa germană.

8397 afișări
Imaginea articolului Un român a murit într-un ACCIDENT petrecut în Germania: Camionul cu care transporta un vehicul militar american a fost lovit de tren - FOTO, VIDEO

INCIDENT în Germania: Un camion care transporta un vehicul militar american a fost lovit de tren. Şoferul român şi mecanicul au murit (Imagine: Shutterstock)

Trailerul pe care se afla vehiculul militar ar fi rămas blocat pe şine, la un punct de trecere a căii ferate din oraşul Freihung, în landul german Bavaria, potrivit autorităţilor, citate de Deutsche Welle în pagina online.

Trenul regional, care avea aproximativ 40 de persoane la bord, a lovit camionul, după care ambele vehicule au luat foc. Trenul "a intrat în camion cu 100 de kilometri pe oră, fără a frâna", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de site-ul de ştiri Focus Online.

Potrivit Die Welt, şoferul român al camionului şi mecanicul de tren au murit în urma accidentului. Alte patru persoane au fost grav rănite.

În schimb, pasagerul aflat în camion a fost doar uşor rănit, fiind interogat de poliţie imediat după accident. Anchetatorii speră ca acesta să le ofere detalii despre circumstanţele producerii coliziunii.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei germane, citat de Focus Online, camionul românesc transporta un vehicul al Armatei SUA.

Freihung este un orăşel din sudul Germaniei cu aproximativ 2.500 de locuitori, situat la nord-est de Nuremberg, în apropierea frontierei cu Cehia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici