Kerry şi Lavrov au discutat la ONU despre o posibilă tranziţie a puterii în Siria

Secretarul de Stat John Kerry şi ministrul rus de Externe Serghei Lavrov au discutat duminică, la New York, la ONU, despre implicarea Rusiei în Siria, căi de evitare a unor a incidente în conflict şi posibilitatea unei tranziţii în această ţară devastată de un război civil, relatează Reuters online.

3766 afișări
Imaginea articolului Kerry şi Lavrov au discutat la ONU despre o posibilă tranziţie a puterii în Siria

Kerry şi Lavrov au discutat la ONU despre o posibilă tranziţie a puterii în Siria (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"A fost un schimb de opinii foarte aprofundat despre implicaţiile atât militare, cât politice, ale angajării sporite a Rusiei în Siria", a declarat pentru presă, sub protecţia anonimatului, un oficial american de rang înalt, care a adăugat că întâlnirea a avut scopul să o pregătească pe cea de luni între preşedinţii american şi rus.

Kerry şi Lavrov "au discutat nu doar despre dezescaladarea conflictului ci, în măsura în care este posibil, despre o revenire la negocierea unei căi de înaintare către o tranziţie politică", a mai declarat acest oficial. "Ei au discutat despre diverse modalităţi de a analiza acest lucru", a precizat el.

"Dezescaladarea conflictului" este o expresie prin care diplomaţii desemnează evitarea unor incidente neintenţionate sau accidente între diverse forţe militare care operează în acelaşi teatru.

Rusia părea să preia iniţiativa în cadrul eforturilor internaţionale de a pune capăt conflictului din Siria duminică, în timp ce Washingtonul încerca să elaboreze o nouă strategie în această ţară, iar Franţa şi-a trimis avioanele să bombardeze ţinte ale grupării Statul Islamic (SI).

"Suntem îngrijoraţi cu privire la felul în care vom avansa", a declarat Kerry pentru presă. Potrivit unor oficiali americani, el lucrează la o nouă iniţiativă politică, la New York, care să includă Rusia şi puteri-cheie din Orientul Mijlociu.

Secretarul de Stat american a discutat despre Siria şi cu ministrul iranian de Externe, sâmbătă, tot la New York, unde se desfăşoară Adunarea Generală a ONU.

Însă, preşedintele rus Vladimir Putin, care urmează să se întâlnească cu preşedintele american Barack Obama luni, a luat în derâdere eforturile Statelor Unite de a pune capăt războiului din Siria, care a provocat un aflux de refugiaţi către statele din regiune şi Europa.

El a declarat că Moscova, care a trimis luna aceasta tancuri şi aviane de război la o bază militară rusă din Siria, încearcă la rândul ei să creeze un "cadru coordonat" pentru soluţionarea conflictului.

"Am saluta o platformă comună de acţiune colectivă împotriva teroriştilor", a declarat Putin într-un interviu difuzat duminică în emisiunea "60 Minutes" a postului CBS.

El a denunţat susţinerea pe care Statele Unite o acordă forţelor rebele din Siria ca ilegală şi ineficientă şi a apreciat că este necesar ca Damascul să fie inclus într-un efort internaţional în lupta împotriva Statului Islamic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici