Malaezia scoate în evidenţă greşelile Chinei în cazul avionului Boeing 777 dispărut

Autorităţile malaeziene s-au văzut nevoie să scoată în evidenţă greşelile Chinei în cazul avionului Boeing 777 dispărut, pe fondul criticilor neîncetatate din partea Beijingului şi a familiilor pasagerilor chinezi aflaţi la bordul aparatului aparţinând Malaysia Airlines.

1568 afișări
Imaginea articolului Malaezia scoate în evidenţă greşelile Chinei în cazul avionului Boeing 777 dispărut

Malaezia scoate în evidenţă greşelie Chinei în cazul avionului Boeing 777 dispărut (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Guvernul din Kuala Lumpur este ţinta unor critici vehemente, după disparţia avionului Boeing 777-200 al Malaysia Airlines, cu 227 de pasageri la bord, dintre care 153 de cetăţeni chinezi.

Pe lângă nemulţumirile exprimate public aproape zilnic de familiile pasagerilor, presa chineză oficială a criticat constant autorităţile malaeziene şi compania Malaysia Airlines.

Iniţial, Malaezia a evitat să răspundă la criticile venite din partea Beijingului, primul partener comercial al ţării, dar situaţia începe să se schimbe.

Primul semn privind o schimbare de ton la Kuala Lumpur a fost dat de ministrul malaezian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein, care a răspuns la întrebarea unui jurnalist chinez privind lipsa unei reacţii rapide a autorităţilor malaeziene după dispariţia avionului.

Ministrul a apreciat că s-a pierdut timp valoros din cauza satelitului chinez aflat la originea observaţiilor greşite din Marea Chinei de Est, în condiţiile în care operaţiunile de căutare s-au îndreptat în prezent în Oceanul Indian, la mii de kilometri distanţă.

"Vreau să vă reamintesc că datele au fost primite de la satelitul din China (...) care ne-au determinat să desfăşurăm operaţiuni de căutare în zone în care avioanele noastre fuseseră deja, dar fără să descopere nimic", a afirmat ministrul malaezian al Transporturilor.

Guvernul malaezian a criticat, de asemenea, China, pentru că a decis să declare o zi de doliu fără să includă Malaezia la comemorare, deşi 38 dintre pasagerii avionului şi cei 12 membri ai echipajului erau malaezieni. "Familiile cetăţenilor chinezi trebuie să înţeleagă că şi malaezienii au pierdut persoane apropiate", a declarat pe un ton critic ministrul Hishammuddin.

În plus, rude ale pasagerilor chinezi au manifestat marţi în faţa Ambasadei Malaeziei din Beijing, cel mai probabil cu susţinerea autorităţilor chineze, care, de obicei a interzis astfel de manifestări publice.

Familiile pasagerilor chinezi au afirmat că oficialii malaezieni sunt "asasini", iar ambasadorul a fost calificat drept "mincinos".

- Malaezienii răspund prin intermediul presei

În acest context, ministrul malaezian de Interne, Zahid Hamidi, a acuzat presa de stat din China că a "inflamat spiritele şi a amplificat furia familiilor" pasagerilor chinezi aflaţi la bordul avionului.

Presa de la Kuala Lumpur, controlată de partidul conservator aflat la putere, Organizaţia Naţională a Malayilor Uniţi (UMNO) a început, la rândul său, să reacţioneze la criticile părţii chineze. Cotidianul local The New Straits Times scrie, de exemplu, că "nici cele mai mari drame nu pot scuza acuzaţiile de crimă" la adresa Guvernului din Malaezia.

La rândul său, partidul aflat la putere afirmă, în publicaţia oficială Utusan Malaysia, că "atitudinea conflictuală adoptată de familiile pasagerilor chinezi pare să fie o încercare de a transforma autorităţile malaeziene în vinovaţi în acest caz".

Tensiunile au luat amploare după alegerile din mai 2013, în urma cărora coaliţia condusă de UMNO a obţinut cele mai slabe rezultate din istorie. Liderii politici, printre care şi premierul Najib Razak, i-au acuzat pe chinezi că au votat masiv pentru partidele de opoziţie.

La rândul său, Jahabar Sadiq, jurnalist la site-ul independent de ştiri Malaysian Insider, consideră că operaţiunile de căutare pentru descoperirea avionului au afectat imaginei Chinei, arătând limitele forţei tehnologice a Beijingului. "Aceste căutări au pus China la colţ. Va fi nevoie de timp pentru ca Beijingul să fie la fel de respectat precum SUA, Marea Britanie, sau Australia", a afirmat el, într-un interviu pentru BBC.

La fel de critic, un malaezian a rezumat opiniile vehemente exprimate de numeroşi cetăţeni pe reţelele de socializare în legătură cu acest caz, afirmând că, în condiţiile în care cere adevărul şi transparenţa totală în legătură cu accidentul avionului, "China ar trebui mai întâi să dea explicaţii în legătură cu Piaţa Tiananmen", unde au fost înăbuşite sângeros protestele studenţeşti, în iunie 1989.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici