Mărturii din masacrul din Thailanda. „Aşa ceva se întâmplă doar în SUA, nu ne-am fi putut imagina că ni s-ar întâmpla nouă”

Jirattikarn Nobthai se plimba cu bicicleta, prin terminalul 21 al centrului comercial, atunci când masacrul a început. Nobthai s-a aruncat la pământ şi a încercat să-i ajute pe alţii, spune mama lui, Sasithorn Suthisook. Bărbatul a fost împuşcat o singură dată în braţ şi pe partea laterală a corpului, scrie The Guardian.

6339 afișări
Imaginea articolului Mărturii din masacrul din Thailanda. „Aşa ceva se întâmplă doar în SUA, nu ne-am fi putut imagina că ni s-ar întâmpla nouă”

Sursa FOTO: Profimedia

„Era conştient chiar dacă fusese împuşcat. Ne-a sunat şi ne-a spus că a fost împuşcat, iar soţul meu s-a grăbit să ajungă la el şi să-l ducă la spital”, a spus mama lui. „O parte din zonă a fost închisă, traficul de asemenea, dar lui nu i-a păsat. Era o chestiune de viaţă şi de moarte”, a continuat femeia, potrivit The Guardian. 

Atacatorul, un soldat identificat ca fiind Jakrapanth Thomma, ajunsese la centrul comercial din Nakhon Ratchasima, sâmbătă, în jurul orei 18.00. La volanul unui vehicul militar de tip Humvee şi cu arme şi muniţie furate asupra sa, Jakrapanth a deschis focul asupra şoferilor şi trecătorilor aflaţi în zonă. 

În interiorul centrului comercial, oamenii s-au adăpostit în spatele ghişeelor, precum şi în toalete sau depozit. Chanathip Somsakul şi familia sa sunt printre cei care s-au baricadat în toaletele femeilor de la etajul al patrulea. Profesorul de muzică, în vârstă de 33 de ani, şi soţia sa au căutat pe reţelele de socializare orice informaţie despre atac şi şi-au sunat prietenii şi familia în timp ce aşteptau, alături de fiica lor de doar trei ani. 

Sursa FOTO: Profimedia

Alţi oameni şi-au dezactivat sunetul pe telefoane şi au aşteptat în linişte pentru a nu fi găsiţi. Aldrin Baliquing, profesor în jur de 40 de ani, a meditat în interiorul unei magazii H&M pentru a rămâne calm. „Îmi era atât de frică pentru magazinul în care mă aflam era chiar deasupra locului în care atacatorul a ţinut ostaticii”, a declarat Baliquing, referindu-se la informaţii neconfirmate potrivit cărora atacatorul ar fi luat ostatici pentru a se proteja de gloanţe. 

După mai mult de cinci ore de când Jakrapanth a intrat în mall, forţele de ordine au confirmat că au reuşit să asigure parterul precum şi alte etaje. În afara clădirii, şoferii de taxi ofereau curse gratuite oamenilor speriaţi, care erau evacuaţi în grupuri. La spitalele din apropiere, oamenii se îmbulzeau să doneze sânge pentru cei răniţi. 

Familia lui Nobthai a oferte de sprijin financiar după ce au postat pe internet că nu pot găsi un împrumut care să acopere costurile medicale de la spitalul privat în care băiatul lui era tratat. Acesta a fost transferat ulterior la alt spital. 

În total, 26 de persoane au fost ucise în atacul armat. „Încă sunt în şoc şi nu pot să cred că aşa ceva s-a întâmplat în oraşul meu natal”, a spus Kreangsak Suwanpantakul,  în vârstă de 41 de ani. „Oamenii spun că atacurile de genul acesta sunt specifice Statelor Unite, mai ales cele care au loc în şcoli, dar în Thailanda şi în special în Korat, nu ne puteam imagina că s-ar putea întâmpla aşa ceva”, a mai spus acesta. 

Sursa FOTO: Profimedia

Soontaree Channuan lucrează la Parkviewplace Inn, un hotel în apropiere de terminalul 21, şi credea iniţial că sunetul împuşcăturilor ar fi fost doar cel de pocnitori. Aproape toţi clienţii hotelului lucrează la centrul comercial. „Erau doar şapte sau opt clienţi în acea zi. Şi toţi erau în mall. Din fericire, erau în siguranţă şi toţi s-au întors după atac”, a spus Channuan. „Astfel de incident nu ni se întâmplă nouă”, a mai spus sursa citată. 

Duminică, oraşul a fost vizitat de premier şi de alţi oficiali, dar Soontaree a declarat că străzile au rămas pustii. Voluntarii au venit în zonă pentru a aduce alimente echipajelor de urgenţă care au lucrat întreaga noapte, operaţiunea durând 16 ore. 

Ultimul grup de oameni care a fost salvat din centrul comercial a părăsit zona chiar înainte de ora 21.00, duminică. Unii erau răniţi. Seara, o mulţime de oameni în negru s-a adunat la monumentul Thao Suranaree pentru a se ruga. 

Nobthai a suferit două intervenţii chirurgicale, inclusiv îndepărtarea unui rinichi, acesta rămânând la terapie intensivă. „Nu am mai mâncat de ieri. Pur şi simplu nu am putut mânca nimic şi nu am avut poftă deloc. Sperăm doar să se facă bine”, a spus mama sa. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici