Mesajul lui Osama ben Laden ar putea anunţa noi atacuri în următorul an - VIDEO

Mesajul atribuit lui Osama ben Laden, difuzat duminică de Al-Jazeera, ar putea fi un semnal pentru comiterea unui atentat "în următoarele 12 luni", au avertizat experţi americani, în timp ce reprezentanţi ai Casei Albe au afirmat că SUA vor rămâne în ofensivă faţă de al-Qaida.

Mesajul lui Osama ben Laden ar putea anunţa noi atacuri în următorul an (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Experţii de la IntelCenter, specializat în supravegherea site-urilor islamiste, afirmă că înregistrarea "conţine un vocabular specific utilizat de ben Laden în mesaje care au precedat atentate şi ar putea fi semnul unui posibil atac ce va fi comis în următoarele 12 luni".

"Fraza «Fie pacea asupra celor care urmează calea dreaptă» apare la începutul şi la sfârşitul mesajelor difuzate înaintea unor atentate", informează IntelCenter. Utilizarea acestor termeni, precum şi ameninţarea directă la adresa SUA conţinută de mesaj "sporesc gradul de îngrijorare privind faptul că ar putea fi în curs de pregătire un atentat similar celui (din ziua de Crăciun, asupra unui avion al companiei) Delta", adaugă experţii americani.

Mai mulţi oficiali americani au dat asigurări duminică, după difuzarea mesajului, că Statele Unite vor adopta o atitudine ofensivă împotriva reţelei al-Qaida. "Vom fi ofensivi împotriva lui ben Laden şi a al-Qaida, pentru a proteja poporul american", a afirmat, la CNN, David Axelrod, principal consilier al preşedintelui american.

Atât David Axelrod, cât şi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, au insistat asupra faptului că înregistrarea audio nu a fost autentificată, deşi postul de televiziune Al-Jazeera a confirmat că vocea din mesaj îi aparţine lui Osama ben Laden.

Axelrod consideră că avertismentul la adresa Statelor Unite conţine aceleaşi justificări pentru masacrarea nevinovaţilor care au mai fost prezentate de reţeaua teroristă. "Este ironic să constaţi că, în numele islamului, a ucis mai mulţi musulmani decât adepţi ai altor religii", a adăugat el.

La rândul său, Gibbs şi-a exprimat speranţa că, după mai mult de opt ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, Statele Unite vor reuşi să-l prindă pe liderul al-Qaida, apreciind că acesta "nu este decât terorist şi un criminal laş".

Într-un scurt mesaj audio difuzat duminică de Al-Jazeera, liderul al-Qaida a adus un omagiu nigerianului Umar Farouk Abdulmutallab, acuzat că a încercat să arunce în aer un avion de linie care efectua o cursă între Amsterdam şi Detroit. Ben Laden a adăugat că reţeaua al-Qaida va continua atacurile împotriva Statelor Unite, atât timp cât acestea vor continua să susţină Israelul, iar palestinienii nu vor putea trăi în siguranţă.



comentează şi tu Momentan sunt 6 comentarii
Taguri:
SUA ,
BEN LADEN ,
TERORISM ,
atacuri ,
atentat osama ben laden ,
rețea teroristă ,
casa albă ,
obama
COMENTARII
  • s 25 ian 2010

    asx
    ieri, 22:53

    Ben Laden nu exista, este un fost membru CIA care acum lucreaza pentru SUA.

    Filmarile sunt facute de mult, cautati zeitgeist documentarul si veti intelege cum sua a detonat WTC, sunteti mintiti de televizoare si massmedia, e timpul pentru o noua revolutie.

  • elegido 25 ian 2010

    recomand celor care vor o noua revolutie filmul Animal Farm http://www.youtube.com/watch?v=ksnwIUyspps.... in rest un stat puternic, lupta sa ramana puternic atat in interior si exterior,

  • ionut_h 25 ian 2010

    rudele victimelor din WTC inca asteapta sa li se faca dreptate si sa fie prins ben Laden.
    insusi poporul american este inca ingrozit.
    e o prostie pentru toti care cred ca sua si-a omorat cetatenii.
    investitia masiva in armata, tehnica si inteligenta ar aduce toate benificiile americanilor.
    reteaua Al-Qaida e un Rau al planetei, insusi capul ben Laden trebuie eliminat.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa