Michelle Obama: Hillary Clinton îmi este prietenă

Michelle Obama, Prima Doamnă a SUA, a insistat asupra faptului că Hillary Clinton îi este "prietenă", în cadrul unui eveniment al campaniei electorale şi ca replică în faţa speculaţiilor în privinţa unor posibile discordii între cele două, informează The Guardian.

499 afișări
Imaginea articolului Michelle Obama: Hillary Clinton îmi este prietenă

Michelle Obama: Hillary Clinton îmi este prietenă

Vorbind în cadrul unui eveniment de campanie care a avut loc în statul Carolina de Nord, Michelle Obama a declarat: " Oamenii se întreabă dacă Hillary Clinton îmi este prietenă. Da, aceasta este prietena mea. Hillary şi Bill l-au sprijinit pe soţul meu din prima zi în care şi-a depus jurământul."

Discursul acesteia a avut loc în primul său eveniment de campanie pentru susţinerea candidatei democrate şi la trei luni după ce Barack Obama a afirmat că este pregătit să "predea ştafeta".

Michelle Obama a fost criticată din cauza faptului că a fost activă în timpul campaniei electorale, aceasta replicând că: "Este adevărat. Dar această campanie este una fără precedent şi de aceea am susţinut-o. Mă aflu aici pentru că SUA nu a avut niciodată un candidat mai calificat pentru postul de preşedinte".

Atât Donald Trump, cât şi Collin Powell, în cadrul unei email obţinut de hackeri şi făcut public, susţin că între cele două familii, Obama şi Clinton, au existat o serie de tensiuni din momentul în care actualul preşedinte al SUA a câştigat alegerile prezidenţiale, în anul 2008.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici