Proteste în Polonia. Mii de persoane au participat la un marş pentru independenţa sistemului judiciar

Mii de persoane au participat sâmbătă la un marş organizat în capitala poloneză Varşovia pentru a protesta pentru independenţa sistemului judiciar, relatează site-ul agenţiei Reuters.

811 afișări
Imaginea articolului Proteste în Polonia. Mii de persoane au participat la un marş pentru independenţa sistemului judiciar

Sursă foto: Profimedia

Camera inferioară a Parlamentului polonez a aprobat luna trecută un proiect de lege prin care judecătorii care contestă reformele guvernului pot fi penalizaţi.

Protestul de sâmbătă, cunoscut ca "Marşul celor 1.000 de robe", a fost condus de un grup de judecători care au purtat robe şi au avut bannere pe care erau transmise mesaje precum "Dreptul la independenţă" şi "Dreptul la Europa".

Judecători din 22 de ţări, inclusiv Germania, Franţa şi Spania, au participa la acest protest.

Marşul a început în faţa Curţii Supreme, a continuat lângă clădirea prezidenţială şi s-a încheiat în faţa Parlamentului, pentru a simboliza separarea puterilor în stat.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici