Ministrul bulgar de Externe: Vreau să rezolvăm repede cu România delimitarea platoului maritim

Kristian Vigenin, ministrul bulgar al Afacerilor Externe, a declarat că delimitarea platoului maritim din Marea Neagră este "o problemă" în relaţia cu România, el dorind ca aceasta să fie rezolvată cât mai repede, având în vedere importanţa sa "politică şi economică".

801 afișări
Imaginea articolului Ministrul bulgar de Externe: Vreau să rezolvăm repede cu România delimitarea platoului maritim

Ministrul bulgar de Externe: Vreau să rezolvăm repede cu România delimitarea platoului maritim (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"O problemă este şi delimitarea platoului maritim din Marea Neagră dintre cele două state. Ambiţia mea este să rezolvăm această problemă cât mai repede pentru că are aspecte politice şi economice", a afirmat Vigenin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul român, Titus Corlăţean.

De asemenea, el a arătat că o altă problemă în relaţia cu România este cea a minorităţilor, în special cea privind slujba religioasă în limba bulgară pe teritoriul românesc, însă are încredere că aceasta va fi rezolvată în conformitate cu standardele europene, într-un spirit de cooperare fără a se da voie ca aceasta să "fie hrană pentru naţionaliştii din ambele ţări".

Ministrul Corlăţean a arătat că a discutat cu Vigenin despre problema "fostei biserici bulgare din Bucureşti" şi despre liceul bulgar din România, dar şi despre liceul român din Bulgaria şi interesul exprimat de asociaţiile minorităţii româno-vlahe pentru respectarea dreptului la educaţie şi religie în limba maternă.

"Important este că le discutăm într-un spirit de cooperare, deschis şi am convingerea că putem avansa în direcţia cea bună", a mai spus Corlăţean.

Ultima rundă de negocieri bilaterale privind tematica delimitării spaţiilor maritime ale României şi Bulgariei în Marea Neagră despre care MAE român a comunicat public s-a desfăşurat în perioada 29-30 mai 2012 la Bucureşti.

Conform ministerului român, negocierile au urmărit "convenirea unei linii de delimitare între spaţiile maritime ale României şi Bulgariei din Marea Neagră care să fie echitabilă şi conformă cu normele dreptului internaţional în materie".

Subiectul negocierilor dintre cele două ţări privind delimitarea spaţiilor maritime în Marea Neagră a devenit în primăvara anului trecut subiect de dispută politică, după ce fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, declara că "există o zonă în litigiu în ceea ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritorială" dintre România şi Bulgaria, el explicând că este vorba despre 17 kilometri pătraţi şi că vor avea avea loc discuţii cu experţi bulgari.

România şi Bulgaria au negocieri referitoare la delimitarea din Marea Neagră de mai bine de 20 de ani, până în prezent având loc 17 runde de negocieri, dintre care ultima în decembrie 2011, la Sofia, a declarat, pe 21 martie 2012, pentru MEDIAFAX, un purtător de cuvânt al MAE bulgar. Oficialul bulgar spunea atunci că negocierile se defăşoară "într-o atmosferă de prietenie" şi că ambele părţi doresc încheierea unui acord bilateral.

Ulterior, pe 21 martie 2012, MAE român a precizat pentru MEDIAFAX că ar fi avut loc cu partea bulgară numai 14 runde de negociere. "România şi Bulgaria sunt angrenate de mai mult timp într-un proces de negocieri privind delimitarea mărilor teritoriale, a suprafeţelor de platou continental şi a zonelor economice exclusive ale celor două ţări în Marea Neagră. Negocierile româno-bulgare pe tema delimitării spaţiilor maritime au debutat în anul 1994, până în prezent având loc 14 runde", a precizat MAE român.

Ministerul de Externe de la Bucureşti mai arăta că România va examina împreună cu partenerii bulgari "toate posibilităţile de ajungere la un compromis avantajos pentru ambele părţi" în ceea ce priveşte litigiul din Marea Neagră.

De asemenea, pe 21 martie surse diplomatice declarau pentru MEDIAFAX că porţiunea de platou continental din Marea Neagră aflată în dispută între România şi Bulgaria este situată într-o zonă prin care este proiectată trecerea conductei Southstream, care vizează transportul de gaze naturale din Rusia către Bulgaria, prin Marea Neagră, şi, mai departe, către Grecia, Italia şi Austria.

De asemenea, potrivit surselor citate, în cazul soluţionării favorabile României a litigiului, s-ar fi asigurat peste 50 de metri lineari comuni cu platoul continental al Turciei, ceea ce ar fi constituit un avantaj prin crearea unei conexiuni directe cu Turcia în cazul în care proiectul Nabucco ar fi fost finalizat.

Potrivit aceloraşi surse, Bulgaria ar fi început deja discuţii cu Exxon referitoare la zona în litigiu. Sursele citate au mai declarat că porţiunea respectivă, care de fapt ar avea aproximativ 300 de kilometri pătraţi.

Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat, pe 23 martie 2012, referitor la disputa privind frontiera maritimă dintre Bulgaria şi România, că "este absurd ca, în secolul XXI, să vorbeşti despre pretenţii teritoriale făcute de un stat membru al Uniunii Europene". Borisov a făcut această afirmaţie în Parlament, după ce liderul partidului naţionalist Ataka Volen Siderov i-a cerut să prezinte o poziţie privind "pretenţiile teritoriale ale României faţă de Bulgaria".

Totodată, pe 25 martie 2012, aproximativ 100 de persoane s-au adunat în faţa Ambasadei României din Sofia pentru a denunţa presupusele pretenţii teritoriale ale României faţă de Bulgaria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici