Ministrul german al Educaţiei demisionează în urma acuzaţiilor de plagiat

Ministrul german al Educaţiei, Annette Schavan, o apropiată a cancelarului german Angela Merkel, a demisionat sâmbătă, în urma acuzaţiilor de plagiat.

578 afișări
Imaginea articolului Ministrul german al Educaţiei demisionează în urma acuzaţiilor de plagiat

Ministrul german al Educaţiei demisionează în urma acuzaţiilor de plagiat (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Demisia ministrului a fost anunţată sâmbătă de cancelarul german Angela Merkel.

"Annette Schavan mi-a prezentat demisia şi eu am acceptat-o, cu inima grea", a declarat Merkel la Berlin, în cadrul unei întâlniri cu presa alături de ministrul demisionar.

Annette Schavan a rămas marţi fără titlul de doctor din cauza unui plagiat în teza sa de doctorat, în urmă cu 33 de ani.

Ministrul conservator, în vârstă de 57 de ani, este acuzată de plagiat în teza sa de doctorat susţinută în 1980. Schavan a dezminţit, în repetate rânduri, aceste acuzaţii şi are la dispoziţie o lună pentru a face recurs în faţa unui tribunal administrativ.

Ea a subliniat că vrea să "evite" consecinţele acestei proceduri asupra "Cabinetului, a ministerului, a Guvernului federal şi a CDU (partidul conservator al Angelei Merkel)". "Funcţia nu trebuie murdărită", a adăugat Schavan pentru a-şi justifica demisia. 

Pentru a o înlocui, Merkel a avansat numele lui Johanna Wanka, ministru al Culturii, Ştiinţelor şi Cercetării din landul Brandebourg (est) din 2000 până în 2009 şi ministru al Ştiinţelor şi Culturii în Saxonia Inferioară (centru) din aprilie 2010. 

Cazul Shavan devenea spinos pentru Cancelaria germană înaintea alegerilor legislative programate pentru 22 septembrie. Cu siguranţă ea nu era considerată o persoană cu greutate în Guvern, dar a fost totuşi vicepreşedinta Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a lui Merkel în perioada 2008-2012 şi este deputată din 2005. 

În plus, Shavan este o apropiată şi o confidentă a lui Merkel, un statut care ar fi putut să îi dăuneze politic cancelarului dacă afacerea continua să ocupe paginile ziarelor.

Titlul de "Doktor" are o mare importanţă socială în Germania şi orice uzurpare este pasibilă cu amendă.

În 2011, două scandaluri similare au izbucnit în Germania, iar unul dintre ele a condus la demisia, în martie, a ministrului Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg.

Acelaşi lucru s-a întâmplat trei luni mai târziu cu deputata europeană liberală (FDP) Silvana Koch-Mehrin, care a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European şi la cea de preşedinte al grupului FDP din PE cu puţin înainte de a-i fi retras titlul de doctor.

De fiecare dată acuzaţiile au fost lansate pe Internet.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici