Misiune comercială americană în domeniul securităţii cibernetice la Bucureşti şi Varşovia în mai

O delegaţie de 20 de companii americane, condusă de către adjunctul secretarului al Comerţului Bruce Andrews, va participa la o misiune comercială în domeniul securităţii cibernetice la Bucureşti şi Varşovia în perioada 11-15 mai, anunţă Departamentului Comeţului într-un comunicat postat pe site.

327 afișări
Imaginea articolului Misiune comercială americană în domeniul securităţii cibernetice la Bucureşti şi Varşovia în mai

Misiune comercială americană în domeniul securităţii cibernetice la Bucureşti şi Varşovia în mai (Imagine: Shutterstock)

Misiunea va ajuta firmele americane să lanseze sau să-şi consolideze operaţiunile în Europa Centrală şi de Sud-Est, prin intermediul unor contacte cu firme şi structuri guvernamentale din România şi Polonia, precizează Departamentul Comerţului, care adaugă că misiunea va introduce sau va extinde prezenţa pe piaţă a companiilor americane în domeniul securităţii cibernetice prin produse şi servicii.

"Misiunea comercială face parte din angajamentul nostru de a combate ameninţarea cibernetică, tot mai puternică, şi de a proteja infrastructura critică în Statele Unite şi în statele aliaţilor noştri europeni", a declarat Andrews, citat în comunicat.

"Firmele americane în domeniul securităţii cibernetice sunt lideri mondiali, furnizând tehnologii, produse şi servicii de vârf în toată lumea. Prin această misiune comercială, vom avea oportunitatea să împărtăşim cele mai bune practici şi să colaborăm în combaterea şi lupta împotriva atacurilor cibernetice, strângând totodată legăturile bilaterale cu România şi Polonia, doi parteneri strategici şi economici în regiune", subliniază adjunctul secretarului american al Comerţului.

Asistentul secretarului american pentru Industrie şi Analiză Marcus Jadotte îl va însoţi pe Andrews, iar din delegaţie vor face parte, între alţii, reprezentanţi ai unor giganţi americani în domeniul tehnologiei ca Lockheed Martin, Raytheon IIS, IBM, Cisco Systems, Hewlett Packard şi Oracle.

Pe lista prezentată în comunicat se mai află companiile Cask, LLC, Creative Information Technology, Inc. (CITI), CSC, CyberPoint International, LLC, DataLocker, F5 Networks, Fidelis Cybersecurity, FireEye, General Dynamics Information Technology, Glimmerglass Cyber Solutions, Information Unlimited, Palo Alto Networks şi WhiteHat Security Ltd.

Pagubele produse Statelor Unite de activitatea infracţională online sunt estimate la aproximativ 100 de miliarde de dolari anual, cele mai mari la nivel global, potrivit raportului prezentat anul trecut de către Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS), un think tank cu sediul la Washington.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici