Noi proteste în Grecia: Peste 125.000 de oameni au ieşit în stradă, nemulţumiţi de măsurile de austeritate - VIDEO

Peste 125.000 de persoane manifestau miercuri la Atena, Salonic şi alte oraşe, în prima zi a unei greve generale de 48 de ore, la apelul sindicatelor, împotriva unei noi serii de măsuri de austeritate impuse Greciei de creditorii săi.

1276 afișări
Imaginea articolului Noi proteste în Grecia: Peste 125.000 de oameni au ieşit în stradă, nemulţumiţi de măsurile de austeritate - VIDEO

Noi proteste în Grecia: Peste 125.000 de oameni au ieşit în stradă, nemulţumiţi de măsurile de austeritate

La Atena, patru coloane diferite, însumând 70.000 de persoane, potrivit poliţiei, defilau pe străzile capitalei îndreptându-se către Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, unde marţi seara a început o dezbatere asupra unui proiect contestat de lege ce impune o nouă serie de măsuri de austeritate.

Această participare reprezintă un record de la începutul crizei datoriilor, la cele mai importante manifestaţii anterioare participând aproximativ 70.000 de persoane, atât în mai 2010, la Atena, la apelul sindicatelor, cât şi în mai 2011, la apelul mişcării "indignaţilor", potrivit datelor poliţiei.

Proiectul de lege prevede reducerea numărului de funcţionari şi a salariilor acestora, suspendarea convenţiilor colective şi creşterea impozitelor asupra veniturilor persoanelor fizice, deschizând totodată calea unor scăderi salariale în întreprinderile private.

Pe bannerele purtate de greviştii din construcţii în cadrul coloanei se putea citi revendicarea "Guvernul să plece acum". Pe un alt banner, suspendat pe sediul Ministerului Sănătăţii, se putea citi "Luaţi memorandumul şi plecaţi", o trimitere la acordul semnat în mai 2010 de către Guvernul socialist, care subordonează menţinerea "perfuziei" financiare din partea UE şi FMI de eforturile de austeritate şi asanare a ţării.

În Piaţa Syntagma, în faţa Parlamentului, încercuit încă de miercuri dimineaţa de poliţie şi forţe antirevoltă, se desfăşura un miting la care participau aproximativ 12.000 de persoane.

Ca măsură de precauţie, poliţia a închis două staţii de metrou din centrul capitalei, unde avea loc un miting la care participau mii de simpatizanţi ai Partidului Comunist, înainte de o uriaşă manifestaţie comună prevăzută miercuri la prânz.

Aproximativ 3.000 de poliţişti sunt staţionaţi în capitală, putând fi mobilizaţi până la 5.000.

La Salonic, cel de al doilea cel mai important oraş din nordul ţării, aproximativ 15.000 de persoane manifestau pe străzi, în timp ce la Heraklion, pe Insula Creta, la proteste participau mii de persoane.

Miercuri, prima zi a grevei de 48 de ore, înainte de votul de joi seara asupra proiectului de lege contestat, transporturile, şcolile, muzeele şi întregul sector public grec erau paralizate, în timp ce numeroase magazine, bănci sau chioşcuri erau închise.

Confruntări au izbucnit miercuri între grupuri de tineri şi poliţie în apropiere de Parlamentul grec situat în centrul Atenei. Aproximativ 200 de tineri au început să arunce cu cocteiluri Molotov şi pietre în bariera instalată de poliţie pentru a bloca accesul la Parlament, generând o ripostă cu gaze lacrimogene.

Mai multe grupuri au spart, cu ajutorul unor bare de fier, o gheretă a poliţiei plasată în faţa sediului Ministerului de Externe, după care au fost respinse de forţele de ordine.

În apropiere, aproximativ 300 de mii de proprietari de taxiuri, care manifestează împotriva liberalizării acestei ocupaţii, au aruncat cu pietre şi pubele asupra cordonului de poliţişti, declanşând o ripostă cu gaze lacrimogene.

Restul manifestaţiilor continuau paşnic, atât mitingul simpatizanţilor comuniştilor din faţa Parlamentului, cât şi imensa coloană a sindicaliştilor şi simpatizanţilor extremei stângi, care se îndrepta spre Legislativ.

"Este prima manifestaţie la care particip (de la cea) din mai 2010", a declarat Nikos Stefanatos, în vârstă de 46 de ani, inginer în cadrul unui organism public. "În perioada aceea câştigam 2.800 de euro pe lună, iar acum câştig 1.500 (de euro). Această politică iraţională este dezastruoasă pentru Grecia", a continuat el.

Alexandra Yennadou, în vârstă de 58 de ani, care munceşte într-o întreprindere de familie în domeniul fabricării de mobilă de bucătărie, traduce, prin cuvintele sale, dubla criză care apasă asupra ţării sale, şi anume îndatorarea şi recesiunea. "Europa trebuie să înţeleagă că nu putem, în atât de scurt timp, să luăm toate aceste măsuri. Este pentru prima oară când manifestez. Trebuie să se înţeleagă că există puţini bani pe piaţă şi nimeni nu mai cumpără nimic", a subliniat ea.

"La început am crezut în reforme, dar acum nu mai credem. Noi aveam patru angajaţi, plus membrii familiei care munceau în întreprindere. Acum nu mai avem niciun angajat", a subliniat ea.

Principalele două confederaţii sindicale din ţară, GSEE, care reprezintă sectorul privat, şi Adedy, a funcţionarilor publici, au lansat un apel la organizarea de manifestaţii în Atena şi în Salonic, cel mai important oraş din nordul ţării, începând cu ora 8.00 GMT (11.00, ora României). Dar, potrivit poliţiei, aproximativ 20.000 de manifestanţi se aflau deja pe străzi, în diferite locuri din capitala ţării, încă de dimineaţă.

Sunt foarte puţine profesiile care nu şi-au anunţat intenţia de a lua parte la protestele care reunesc de la funcţionari, agenţi ai fiscului, medici şi profesori până la marinari, şoferi de taxi, comercianţi şi patroni de staţii de benzină. Chiar şi brutarii participă la grevă.

Accesul la un important număr de clădiri publice era blocat de funcţionari, supăraţi pe noile măsuri anunţate, între care trimiterea în "şomaj tehnic" a 30.000 dintre ei, până la sfârşitul anului, şi introducerea unei grile unice de salarizare.

"Luaţi memorandumul şi căraţi-vă", se putea citi pe o banderolă suspendată la intrarea unei instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii, în centrul Atenei, o trimitere la un plan din mai 2010 al UE şi FMI de salvare a Greciei de la faliment.

La rândul lor, controlorii aerieni au hotărât să participe la greva de miercuri timp de 12 ore, determinând companiile aeriene să anuleze sau să amâne numeroase zboruri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici