Obama a prezentat scuze pentru arderea Coranului într-o bază din Afganistan

Preşedintele SUA, Barack Obama, a prezentat scuze, într-o scrisoare trimisă omologului său afgan Hamid Karzai, pentru incendierea unor exemplare ale Coranului într-o bază militară americană, anunţă Preşedinţia afgană, într-un comunicat.

203 afișări
Imaginea articolului Obama a prezentat scuze pentru arderea Coranului într-o bază din Afganistan

Barack Obama (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Doresc să îmi exprim regretele sincere pentru incidentele înregistrate. Prezint poporului afgan scuzele mele cele mai sincere", a scris Barack Obama.

În noaptea de luni spre marţi, exemplare ale Coranului au fost arse la cea mai mare bază americană din Afganistan, la Bagram, situată la 60 de kilometri nord de Kabul, potrivit autorităţilor afgane.

Barack Obama a dat asigurări că "vor fi luate măsuri pentru evitarea repetării unor astfel de acte şi că autorii vor fi traşi la răspundere".

Scrisoarea a fost trimisă, joi, prin intermediul ambasadaorului SUA la Kabul, Ryan Crocker.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici