Panică pe străzile Vaticanului: un bărbat a rupt cordonul poliţiei

  • Au fost momente de panică, duminică, Piaţa Sfântul Petru, după ce un cetăţean albanez aflat la volanul unei maşini a rupt cordonul poliţiei.
  • Au fost trase focuri de armă, relatează Corriere della Sera.
867 afișări
Imaginea articolului Panică pe străzile Vaticanului: un bărbat a rupt cordonul poliţiei

Un albanez în vârstă de 39 de ani aflat la volanul unei maşini a refuzat să se supună controlului când o patrulă de carabinieri a încercat să îl oprească.

Bărbatul a fugit, iar carabinierii l-au urmărit, trăgând focuri de armă în cauciucurile maşinii. Totul s-a petrecut în faţa mulţimii de turişti din zona Catedralei Sfântul Petru, unde aşteptau tradiţionalul Angelus al Papei Francisc.

Urmărirea s-a încheiat în Via Gregorio VII, unde albanezul a fost oprit de maşini de poliţie.

Motivele pentru care albanezul s-a sustras controlului sunt necunoscute deocamdată.

O patrulă a carabinierilor observase deja, cu câteva minute înainte, bolidul care circula în mod suspect pe Corso Vittorio Emanuele. Bărbatul aflat la volan a conştientizat prezenţa carabinierilor şi a început să mărească viteza până când a ajuns pe Via della Conciliazione: a luat-o pe banda laterală până la colonadă şi apoi a lovit o altă maşină a carabinierilor, făcându-i să se izbească de o maşină blindată. În acel moment, carabinierii au înconjurat bolidul albanezului.

Acesta s-a baricadat în maşină, aşa că poliţiştii au fost nevoiţi să spargă geamurile pentru a-l scoate afară şi apoi să folosească un pistol electric pentru a-l imobiliza pe bărbatul de 39 de ani, care are cazier pentru consum de droguri, maltratare a membrilor familiei şi vătămare corporală. Se pare că, în timpul fugii, şi-a aruncat pe fereastră portofelul şi ceasul pe care îl purta.

În stare de confuzie, probabil sub influenţa drogurilor, fugarul a fost dus mai întâi la secţia de poliţie şi apoi la camera de urgenţă a spitalului Santo Spirito pentru examinare. Deocamdată, nu a apărut nicio legătură între comportamentul său şi întâlnirea cu Angelus în faţa a mii de credincioşi, dar motivele fugii sale sunt în continuare investigate.

Doi poliţişti, care au fost răniţi pe Via Gregorio VII, în timpul urmării albanezului, au fost duşi la spital pentru verificări, starea lor fiind stabilă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici