Patru morţi şi peste o sută de răniţi, după cutremurul de joi din Japonia

Patru persoane au fost ucise iar alte peste 100 rănite, după cutremurul cu magnitudinea de 7,1 produs joi seara în nord-estul Japoniei, zonă devastată în urmă cu aproximativ o lună de un cutremur urmat de un tsunami uriaş, potrivit Agenţiei pentru gestionare a catastrofelor şi presei.

54 afișări
Imaginea articolului Patru morţi şi peste o sută de răniţi, după cutremurul de joi din Japonia

Patru morţi şi peste o sută de răniţi, după cutremurul de joi din Japonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O femeie, în vârstă de 63 de ani, care era sub asistenţă respiratorie, a decedat, în prefectura Yagamata, potrivit Agenţiei.

Doi bărbaţi, în vârstă de 79 şi, respectiv, 85 de ani, au murit, în prefectura Miyagi, potrivit postului de televiziune NHK şi agenţiei de presă Jiji.

În oraşul Tome din prefectura Miyagi, o femeie, în vârstă de 83 de ani, a decedat după ce a fost internată în spital, a adăugat agenţia Jiji, citând un medic.

Aceasta a reevaluat numărul de răniţi la aproximativ 140, după acest cutremur, identificat ca o replică a cutremurului cu magnitudinea 9, de la 11 martie.

Cutremurul s-a produs la ora locală 23.32 (17.32, ora României), la o adâncime de 49 de kilometri, potrivit Institutului american de geofizică USGS. Epicentrul acestuia a fost situat în Oceanul Pacific, la 66 de kilometri est de oraşul Sendai, în prefectura Miyagi.

O aleră de tsunami de până al doi metri înălţime a fost emisă şi ridicată după o oră şi jumătate, dar, la ţărm, nu s-au înregistrat valuri anormal de înalte.

Agenţia pentru siguranţa nucleară a anunţat că nicio centrală atomică din regiune nu a suferit pagube. Personalul care munceşte la centrala nucleară Fukushima Daiichi (numărul 1) a fost evacuat, ca măsură de precauţie, către interiorul insulei.

Aproximativ 3,3 milioane de locuinţe au rămas fără electricitate, în regiunea de nord-est, a anunţat compania locală de energie electrică, Tohoku Electric Power.

În cutremurul urmat de un tsunami uriaş, la 11 martie, s-au înregistrat peste 27.000 de morţi şi de dispăruţi, potrivit poliţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici