Preşedintei Argentinei i s-a prescris o lună de repaos, în urma unui traumatism cranian

Preşedintei argentiniene Cristina Kirchner i s-a prescris o lună de repaos în urma unui traumatism cranian pe care l-a suferit după ce a căzut, în luna august, a anunţat sâmbătă preşedinţia argentiniană.

1421 afișări
Imaginea articolului Preşedintei Argentinei i s-a prescris o lună de repaos, în urma unui traumatism cranian

Preşedinta Argentinei, Cristina Kirchner (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

De când a căzut, pe 12 august, Kirchner, în vârstă de 60 de ani, a continuat să conducă ţara. Ea a efectuat, în septembrie, o vizită la New York, unde a participat la Adunarea Generală a ONU, şi a susţinut mai multe discursuri televizate.

Medicii i-au prescris să se odihnească deoarece a apărut un hematom, deşi analizele efectuate după ce a căzut nu au relevat nimic, a anunţat Alfredo Scoccimarro, purtătorul acesteia de cuvânt.

Cristina Kirchner, o peronistă de centru-stânga, este preşedinta Argentinei din 2007, când i-a urmat în funcţie soţului ei, Nestor Kirchner, decedat între timp, în 2010. După un prim mandat de patru ani, ea a fost realeasă în 2011, pentru al doilea mandat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici