Reprimări sângeroase ale protestelor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Vezi ultimele evenimente

Un val de contestare socială şi politică fără precedent este reprimat, adeseori sângeros, de regimurile autoritare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Iată ultimele evenimente din aceste ţări.

126 afișări
Imaginea articolului Reprimări sângeroase ale protestelor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Vezi ultimele evenimente

Reprimări sângeroase ale protestelor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Vezi ultimele evenimente (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

LIBIA: Bilanţul manifestaţiilor nu încetează să crească, depăşind, luni dimineaţă, 230 de morţi potrivit Human Rights Watch, în timp ce Seif Al-Islam, fiul colonelului Muammar Kadhafi, a cărui plecare este cerută de manifestanţi, a recunoscut că ţara este în pragul războiului civil.

Potrivit martorilor oculari din Tripoli, sediul unei televiziuni şi al unui post de radio publice au fost atacate. Posturi de poliţie şi "sala poporului", o importantă clădire guvernamentală din centrul capitalei, au fost incendiate.

YEMEN: Preşedintele Ali Abdallah Saleh, aflat la putere de 32 de ani, a dat asigurări că nu va pleca decât prin "intermediul urnelor", în timp ce mii de persoane manifestau la Sanaa şi bilanţul confruntărilor de la Aden (est)î ntre protestatari şi forţele de ordine a crescut la 12 morţi luni dimineaţă.

BAHRAIN: Opozantul şiit în exil Hassan Machaimaa, judecat în absenţă pentru terorism, a anunţat de la Londra că se va întoarce marţi la Manama, unde mii de persoane ocupau în continuare Piaţa Perlei pentru a cere schimbarea regimului.

IRAK: Un adolescent a fost ucis şi alţi 48 de manifestanţi au fost răniţi duminică seara în confruntările cu forţele de ordine la Suleimaniyeh, al doilea oraş ca mărime din Kurdistanul irakian, teatrul unor incidente sângeroase în ultimele cinci zile.

SUDAN: Preşedintele Omar el-Bashir nu va candida pentru un alt mandat la viitoarele alegeri prezidenţiale, a anunţat luni un oficial din cadrul Partidului Naţional al Congresului (NCP, aflat la putere), dând asigurări că această decizie nu are de-a face cu valul de contestaţii din lumea arabă.

MAROC: Mii de marocani au manifestat duminică în numeroase oraşe din ţară în favoarea reformelor politice ce limitează prerogativele regelui. Aceste prime proteste au fost urmate de violenţe.

TUNISIA: Tunis i-a cerut, duminică, Riyadului să îl extrădeze pe fostul preşedinte Zine El Abidine Ben Ali, acuzat de implicare "în mai multe crime grave", şi a cerut informaţii despre starea sa de sănătate sau "eventualul său deces". Mii de tunisieni au manifestat pentru a cere demisia Guvernului de tranziţie după o nouă săptămână de instabilitate.

IRAN: O mobilizare masivă a poliţiei a împiedicat orice reuniune antiguvernamentală importantă la Teheran. Site-uri ale opoziţiei au menţionat confruntări între poliţie şi protestatarii ieşiţi în stradă. Puterea a anunţat că a arestat-o pentru scurt timp pe fiica fostului preşedinte Rafsandjani printre manifestanţi.

EGIPT: Băncile s-au redeschis, iar muncitorii de la Misr Filature şi Tissage, cea mai mare uzină din Egipt, şi-au reluat activitatea duminică, în timp ce militarii s-au arătat ameninţători în ultimele zile în faţa tulburărilor sociale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici