Şaptezeci şi trei de jihadişti francezi au fost ucişi în Siria şi în Irak

Şaptezeci şi trei de francezi au fost ucişi pe "teatrul de operaţiuni teroriste" din Siria şi din Irak, a anunţat joi ministrul de Interne al Franţei, Bernard Cazeneuve. Precedentul bilanţ furnizat de Guvernul de la Paris la începutul lui ianuarie anunţa aproape 70 de jihadişti francezi ucişi în cele două ţări din Orientul Mijlociu, din aproximativ 1.400 de aflaţi în regiune.

339 afișări
Imaginea articolului Şaptezeci şi trei de jihadişti francezi au fost ucişi în Siria şi în Irak

Şaptezeci şi trei de jihadişti francezi au fost ucişi în Siria şi în Irak (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mulţumită legii antiterorism votate în toamna anului trecut de Parlament, din momentul în care va apărea o "suspiciune de angajament în operaţiuni în Irak, în Siria sau oriunde în altă parte", se poate "aplica o interdicţie de ieşire din teriroiu" pentru presupuşi jihadişti, a precizat Cazeneuve pentru postul de televiziune France 2.

"Dacă îi vom lăsa să plece, ei se vor angaja în atrocităţi", a explicat ministrul, evocând "înregistrări video cu decapitări (şi) crucificări".

La întoarcere, jihadiştii sunt "distruşi psihic" şi "mai periculoşi decât înainte de plecare", a apreciat el.

"Această măsură va fi eficientă şi va permite evitarea mai multor riscuri", a adăugat ministrul de Interne.

După atentatele de la începutul lunii din Paris, Guvernul a anunţat, între altele, crearea a 1.400 de posturi pe lângă Ministerul de Interne (dintre care 1.100 pentru serviciul de informaţii al acestui minister) şi un credit de 425 de milioane de euro pe trei ani pentru investiţii şi echipamente.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici