SUA şi-au exprimat speranţa că tensiunile din Ucraina se vor mai diminua în această săptămână

Statele Unite şi-au exprimat speranţa că, după câteva luni de tensiuni, "progrese semnificative" s-ar putea înregistra în această săptămână în vederea încetării ostilităţilor în estul Ucrainei.

193 afișări
Imaginea articolului SUA şi-au exprimat speranţa că tensiunile din Ucraina se vor mai diminua în această săptămână

SUA şi-au exprimat speranţa că tensiunile din Ucraina se vor mai diminua în această săptămână (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Washingtonul a fost "reasigurat" de discuţiile care au avut loc săptămâna trecută între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi noul său omolog ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat luni Marie Harf, adjunctul purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat.

Cei doi lideri au discutat în marja ceremoniilor dedicate marcării a 70 de ani de la Debarcarea în Normandia.

De asemenea, Marie Harf a salutat atât prezenţa ambasadorului rus la ceremonia de învestitură a lui Petro Poroşenko la Kiev, cât şi intenţia lui Vladimir Putin de a spori controalele la frontiera dintre Rusia şi Ucraina, o măsură ce vizează să împiedice traversarea acesteia de către convoaie armate.

"Îndemnăm Rusia să traducă în fapte bunele sale cuvinte", a declarat Harf.

Însă "cred că am putea vedea progrese semnificative", a adăugat ea, semnalând faptul că Putin i-a "îndemnat" pe separatişti să înceteze atacurile în estul Ucrainei.

Duminică, secretarul de Stat american John Kerry s-a arătat încrezător că "foaia de drum prezentată de preşedintele Poroşenko va conduce la o dezescaladare a tensiunilor".

"Ucraina ar putea fi o punte între Rusia şi ţările occidentale, întreţinând relaţii economice solide cu ambele părţi", a subliniat el.

Ucraina s-a angajat luni în negocieri ample cu Rusia în vederea încetării luptelor sângeroase din estul ţării, afectat de o rebeliune separatistă, şi evitării întreruperii livrărilor de gaze ruseşti.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici