SUA urmăresc atent informaţiile privind decesul liderului nord-coreean

Statele Unite urmăresc atent informaţiile privind decesul liderului nord-coreean Kim Jong-il, a anunţat duminică seara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, subliniind că Washingtonul doreşte "stabilitate" în peninsula coreeană.

782 afișări
Imaginea articolului SUA urmăresc atent informaţiile privind decesul liderului nord-coreean

SUA urmăresc atent informaţiile privind decesul liderului nord-coreean (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Urmărim îndeaproape informaţiile privind moartea lui Kim Jong-il. Preşedintele (Barack Obama) a fost pus la curent şi suntem în contract strâns cu aliaţii noştri din Coreea de Sud şi Japonia. Noi rămânem angajaţi pentru stabilitate în peninsula coreeană, precum şi pentru libertatea şi securitatea aliaţilor noştri", a afirmat Jay Carney într-un scurt comunicat.

Un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat, care s-a exprimat sub protecţia anonimatului, a declarat la rândul său că secretarul de Stat Hillary Clinton a fost de asemenea informată despre moartea lui Kim.

Liderul nord-coreean Kim Jong-il, care avea probleme de sănătate de mai mulţi ani, a murit sâmbătă, iar fiul său Kim Jong-un a fost desemnat pentru a-i succede, a anunţat luni presa oficială a regimului comunist.

Având în vedere diferenţa de fus orar, această informaţie a sosit duminică seara târziu la Washington.

Liderul nord-coreean, în vârstă de 69 de ani, a decedat din cauza unei "mari epuizări mentale şi fizice" la 17 decembrie, la ora locală 8.30 (1.30, ora României), a anunţat Agenţia centrală de presă coreeană (KCNA), agenţia oficială nord-coreeană.

Kim, a cărui mobilitate era redusă din 2008 când a suferit un accident cerebral, a decedat din cauza unui "infarct miocardic sever şi a unei crize cardiace", în trenul său, în timpul uneia dintre deplasările sale tradiţionale pe teren, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene, care a adăugat că o autopsie a fost realizată duminică.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici