Liderii Uniunii Europene trebuie să lanseze iniţiative „pentru a ne ajuta să ieşim din impasul Brexitului”, a declarat Tony Blair într-un discurs rostit joi la o reuniune a asociaţiei BusinessEurope desfăşurată la Bruxelles.
„Europa ştie că are nevoie de reforme. Reformarea Europei reprezintă cheia pentru schimbarea deciziei Marii Britanii”, a explicat Tony Blair, citat de cotidianul Le Figaro.
Politicianul laburist a exprimat convingerea că Marea Britanie poate fi convinsă să rămână în Uniunea Europeană dacă preocupările britanicilor, în principal în materie de imigraţie, vor fi atenuate.
Deşi principalii liderii politici britanici, în frunte cu premierul Theresa May, susţin că trebuie să respecte voinţa exprimată clar de electoral în privinţa ieşirii din Uniunea Europeană, rezultatul referendumului din 2016 a fost strâns, 51,9% (17,4 milioane de alegători) votând în favoarea Brexit, iar 48,1% (16,1 milioane) pentru rămânerea în UE. Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, dacă decizia nu va fi blocată de Londra.
Un nou partid politic britanic, inspirat din modelul ascensiunii formaţiunii preşedintelui francez Emmanuel Macron, a lansat recent o campanie naţională care are obiectivul blocării ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Partidul Înnoirii, înfiinţat în 2017 după victoria înregistrată de formaţiunea În mişcare (En Marche!), condusă de Emmanuel Macron, în scrutinul prezidenţial din Franţa, a anunţat lansarea unei dezbateri pe tema Brexit, acuzând principalele partide din Marea Britanie de abandonarea alegătorilor.
Fostul premier laburist Tony Blair şi alţi politicieni au semnalat în mai multe rânduri că cetăţenii Marii Britanii trebuie să aibă o nouă şansă de a se exprima, eventual printr-un referendum, în privinţa apartenenţei ţării la Uniunea Europeană. Tony Blair consideră că acordul Marii Britanii privind părăsirea Uniunii Europene va trebui supus aprobării cetăţenilor, pentru a se stabili care sunt condiţiile ieşirii din Blocul comunitar. Eventuala ieşire din Uniunea Europeană va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia, au avertizat foştii premieri Tony Blair şi John Major.
Citeşte şi: Marine Le Pen, inculpată după ce a postat pe Twitter imagini cu atrocităţi. Ea riscă până la trei ani de închisoare şi o amendă usturătoare
Citeşte şi: Libertate de exprimare, extinsă la gesturi „argumentate”. Austriecii au dreptul să-i arate degetul mijlociu vicecancelarului ţării
Citeşte şi: Reuters: SUA pregătesc sancţiuni fără precedent împotriva Venezuelei pentru a pune presiune pe regimul Maduro
Citeşte şi: BREAKING: Putin ameninţă că Rusia va riposta cu o rachetă invincibilă oricărui atac nuclear contra aliaţilor / Anunţ despre dezvoltarea armamentului imun la sistemele antirachetă
Citeşte şi: Doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din Rusia, altercaţie la TV: Izbucnirea „Închide gura, proasto” i-a adus unui politician un pahar cu apă direct în faţă
Citeşte şi: Tusk avertizează cu privire la o „frontieră dură” în Irlanda, în urma Brexit, după ce Londra şi-a confirmat definitiv liniile roşii